• Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, şi-a exprimat nemulţumirea faţă de NATO.
  • Zelenski spune că și-a pierdut interesul pentru NATO când și-a dat seama că nu este pregătită să accepte Ucraina.
  • Acesta dă vina pe Occident pentru decesele din Ucraina.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, şi-a exprimat nemulţumirea faţă de NATO pentru că nu a instituit zona de interdicţie aeriană în Ucraina. Recent, acesta a făcut noi declaraţii în care şi-a exprimat dezamăgirea şi chiar resemnarea față de această decizie.

 „Pentru că nu este vorba despre mine, este despre oamenii care m-au ales. În ceea ce priveşte NATO, mi-am pierdut interesul pentru această problemă după ce ne-am dat seama că NATO nu este pregătită să accepte Ucraina. Alianţei îi este frică de o confruntare cu Federaţia Rusă, nu este vorba despre mine, ci despre oamenii care m-au ales”, transmite ABC News.

Preşedintele Volodimir Zelenski crede că până la urmă, conflictul ruso-ucrainean s-ar putea încheia cu un compromis în privinţa cedării peninsulei Crimeea şi a regiunii Donbass către Federaţia Rusă. Volodimir Zelenski a dat vina pe Occidentul pentru decesele din Ucraina, despre care spune că refuză să închidă cerurile și să furnizeze avioane.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

„Vorbesc de garanţii de securitate. Cred că putem discuta şi găsi un compromis asupra teritoriilor ocupate temporar şi republicile nerecunoscute, care nu sunt recunoscute de nimeni, cu excepţia Federaţiei Ruse”, a declarat Zelenski

„Nu putem să discutăm și să găsim un compromis cu privire la modul în care acest teritoriu va merge mai departe. Ceea ce este important pentru mine este cum vor trăi oamenii de pe aceste teritorii, care doresc să facă parte din Ucraina. Cine, în Ucraina, va spune că vrea să îi primească? Întrebarea este mai dificilă. Acesta este un alt ultimatum, iar noi nu suntem pregătiți pentru ultimatumuri. Ceea ce trebuie făcut este ca Putin să înceapă să vorbească, să înceapă dialogul, în loc să trăiască în bula informațională fără oxigen. Așa cred că este el. El se află în această bulă, primește aceste informații și nu știe cât de realiste sunt informațiile pe care le primește”, a mai transmis Zelenski.

„Dacă lumea este pusă deoparte, se va pierde pe sine. Pentru totdeauna. Pentru că există valori necondiționate. La fel pentru toată lumea. În primul rând, aceasta este viața. Dreptul la viață pentru toată lumea. Exact pentru asta luptăm în Ucraina. Exact de asta vor să ne priveze acești ocupanți slabi. Asta trebuie să protejeze lumea”, a adăugat președintele Zelenski.