• Dmitri Rogozin, șeful Roscosmos, continuă seria declarațiilor absurde, așa cum și-a obișnuit „fanii” pe rețelele de socializare rusești.
  • De această dată, Rogozin a comentat posibilă aderare la NATO a Finlandei și Suediei, amenințând voalat cu atacuri nucleare asupra țărilor NATO.
  • Dmitri Rogozin rămâne cel mai fanatic susținător al URSS și al lui Vladimir Putin, prezentând mereu „soluția nucleară” la câteva zile.

Dmitri Rogozin, șeful Roscosmos, continuă seria declarațiilor absurde, așa cum și-a obișnuit „fanii” pe rețelele de socializare rusești. De data aceasta, Rogozin s-a supărat pe Finlanda și Suedia, țări care doresc aderarea la NATO.

Într-un mesaj ironic publicat pe Telegram, Rogozin a lăsat să se înțeleagă că Rusia nu are „resentimente” atunci când ia în considerare să atace cu o armă nucleară o țară NATO.

Rusia nu are nicio intenție ostilă față de Finlanda sau Suedia. De asemenea, RS-28 „Sarmat” nu are niciun resentiment față de țările NATO. Cam așa”, s-a limitat să comenteze Rogozin. Vă nimicim cu bombe nucleare, însă „no hard feelings”, cum ar spune englezii.

Recomandări

EMANUEL PÂRVU AJUNGE LA CANNES
S-A RUPT COALIȚIA LA BUCUREȘTI
CUM ÎȚI PĂSTREZI CALMUL LA INTERVIU?
CE MĂNÂNC AZI?
PRINȚUL LOUIS A ÎMPLINIT ȘASE ANI
9/10 ANGAJAȚI SE CRED EXPERȚI IT

RS-28 Sarmat, cunoscut în mod colocvial în occident ca „Satan II”, este un super-echipat rusesc cu combustibil lichid, echipat MIRV rachetă balistică intercontinentală grea în curs de dezvoltare de către Biroul de proiectare a rachetelor Makeyev din 2009.

Propaganda rusă a îmbrățișat cu ambele mâini retorica războiului nuclear, transmițând de multe ori în ultima lună poporului rus că Moscova are capacitatea de a distruge Europa sau SUA. Ceea ce nu menționează propagandiștii este faptul că și Rusia, la rândul ei, ar fi distrusă complet.

Cu toate acestea, Rogozin a recunoscut, cu jumătate de gură, că Rusia nu ar avea de câștigat nimic după un război nuclear. În urmă cu o lună, Rogozin anunța un război spațial, în special împotriva sateliților Starlink.

 „Rusia începe un război în spațiu! Medvedev a anunțat o sarcină referitoare la distrugerea sateliților Starlink ai lui Elon Musk printr-un document intitulat ”Rusia Unită”. El afirmă că atacul asupra Moskva a fost făcut cu ajutorul Starlink.”, explica în acel moment Anton Gerashchenko, ministrului Afacerilor Interne din Ucraina.