Privind către liderii UE şi văzându-i cum îşi caută cuvintele în faţa unui Trump şocant de vindicativ şi revendicativ, mi-am adus aminte de euforicul fost preşedinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, contemporan în funcţie cu primul mandat al „geniului foarte stabil” de la Casa Albă.
Nu mi-am amintit cum a comemorat solemn 200 de ani de la naşterea lui Marx, nici de felul în care îl gratula Trump – ba „urât”, ba „ucigaş brutal” (?!) – ci de episodul când Juncker, alintat şi Drunker, l-a primit pe Viktor Orban cu un călduros „Salut, Dictatorule!” la un summit UE de la Riga.
Între timp, constat că au început să se înmulţească dictatorii în democraţie.