Salvamont acuză Jandarmeria de minciună: „Să aștepți turiștii la barieră înseamnă taximetrie”

interventie salvamont noaptea pe munte.

„Încă o minciună a bravilor jandarmi montani. Grupul de turiști a fost scos din zona cu probleme de către un echipaj al Salvamont Busteni și au fost duși în siguranță până la Piatra Arsă. Jandarmii i-au asteptat la „barieră” și, ca de obicei, au pozat în mari salvatori, bombardând presa cu comunicate mincinoase. Să aștepți turiști la barieră și să îi cobori la Sinaia cu mașinile Jandarmeriei nu înseamnă a ajuta, înseamnă taximetrie”, a acuzat Salvamont România, într-o postare pe Facebook.

Ce a transmis Jandarmeria Prahova:

I.J.J. Prahova a a transmis că fost solicitat sâmbătă, în jurul orei 18.00, în urma unui apel la 112, pentru recuperarea unui grup de 13 turişti ce doreau să coboare pe traseul Jepii Mari.

Aceştia nu au mai putut continua deplasarea din cauza apariţiei pe traseu a unei ursoaice cu pui. În ciuda zgomotelor făcute de turişti ursoaica nu s-a îndepărtat, grupul fiind nevoit să solicite sprijinul jandarmilor.

Două echipaje au intervenit pentru preluarea acestora din zona Piatra Arsă. Grupul a fost coborât în siguranţă în oraşul Sinaia.

Exit mobile version