Sanitas continuă protestele. Vicepreședintele Federației: „Nu avem motive serioase să renunțăm”

Liderii Federaţiei Sanitas au declarat că apreciază deschiderea la dialog a premierului Marcel Ciolacu în vederea găsirii de soluţii privind salarizarea din sistemul sanitar, dar nu vor renunţa la calendarul de proteste anunţat până când principala lor revendicare, de majorare a salariilor cu 20% pentru toţi angajaţii din sistemul de sănătate, nu va fi rezolvată de guvernanţi. Joi, 250 de reprezentanţi ai federaţiei vor picheta Ministerul de Finanţe. Premierul nu le-a avansat sindicaliştilor un calendar al posibilelor majorări de salarii în Sănătate.

„A fost o întâlnire bună din perspectiva faptului că ne-am așezat la masa negocierilor, guvernul și-a arătat disponibilitatea de a negocia cu reprezentanții federației, ceea ce reprezintă un pas înainte față de zilele anterioare. A fost o întâlnire oficială, premierul a venit în cadrul Consiliului Național al Federației Sanitas, s-a stabilit un calendar de întâlniri ulterioare. Deocamdată, noi suntem în cadrul unui calendar de proteste aprobat de Consiliul Național. Nu avem motive serioase să renunțăm la calendarul nostru”, a explicat Iulian Pope, vicepreședintele Federației Sanitas, la Aleph News.

Citește și

Exit mobile version