• Ligia Deca vorbește despre solicitarea elevilor privind desfiinţarea intrării separate pentru profesori.
  • Ea apreciază că „respectul pentru cadrul didactic se rezumă prin intrarea separată”.
  • Consiliul Naţional al Elevilor cere desfiinţarea intrării separate pentru profesori în şcoli.

„Fiecare şcoală să prevadă în regulamentul de acces care sunt condiţiile pe care comunitatea le consideră a fi acceptabile”, spune ministrul Educaţiei, Ligia Deca, despre solicitarea elevilor privind desfiinţarea intrării separate pentru profesori.

„Cred că în România, din punct de vedere al infrastructurii, avem foarte multe situaţii. Avem situaţii cu clădiri istorice care au una dintre intrări chiar pe trotuar, care este destul de îngust şi se iese în stradă. Avem şcoli unde există spaţii ample de intrare şi nu ar fi o problemă să se intre pe aceeaşi intrare. De aceea, eu sunt pentru ca fiecare şcoală să prevadă în regulamentul de acces care sunt condiţiile pe care comunitatea le consideră a fi acceptabile”, afirmă Ligia Deca.

Ea apreciază că „respectul pentru cadrul didactic se rezumă prin intrarea separată”.

Recomandări

DATORIA PUBLICĂ A ROMÂNIEI CREȘTE
TRUMP RISCĂ NOI SANCȚIUNI
SADIQ KHAN CANDIDEAZĂ LA MANDATUL 3
JOE BIDEN DECLASIFICĂ MARIJUANA
RAZBOIUL PENTRU A.I. A ÎNCEPUT
FT: UE ARE TIMP, SUA AU BANI

„Cred că educaţia trebuie să fie despre dialog şi învăţarea reciprocă. Susţin faptul că fiecare şcoală în funcţie de particularităţile constructive şi de siguranţă, că până la urmă şi planurile de evacuare depinde infrastructură. Deci în funcţie de aceste elemente care ţin de siguranţa copiilor ccred că trebuie gândit regulamentul, dacă e nevoie o intrare, de două , de mai multe intrări. u cred că această decizie se poate lua la centru, însă eu încurajez parteneriatul între cadrele didactice şi elevi, care trebuie să fie bazat pe respect reciproc”, încheie Deca.

Consiliul Naţional al Elevilor cere desfiinţarea intrării separate pentru profesori în şcoli.

Citește și