Sari la continut
Government

Scade șomajul în SUA. Americanii înregistrează o creștere semnificativă a pieței de muncă

Scade șomajul în SUA. Americanii înregistrează o creștere semnificativă a pieței de muncă
Vornado Realty personnel outside the James A. Farley Post Office, the centerpiece of the Moynihan Station project, on Wednesday, September 30, 2020. The $1.6 billion project is scheduled to be completed in 2020. (Â,Image: 560926569, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no
  • Rata șomajului în SUA a scăzut la 6,9% luna trecută
  • Analiștii estimau o rată a șomajului de 7,7% în SUA pentru luna octombrie
  • SUA rămâne totuși pe minus cu 10 milioane locuri de muncă din februarie

Rata șomajului în SUA a scăzut considerabil. De la 7,9% în septembrie la 6,9% în octombrie. O surpriză care indică o revenire a pieței de muncă.
Economia americană a creat astfel 638.000 de locuri de muncă, în special în sectorul hotelier.

Dar cea mai puternică economie din lume rămâne cu o gaură de 10 milioane de locuri de muncă pierdute din februarie. Iar valul doi al crizei de coronavirus anunță o iarnă grea pentru americani. Este una dintre problemele cu care se va confrunta președintele SUA, oricare ar fi el.

„Riscul unei încetiniri a creării de locuri de muncă este mai mare pe fondul creșterii îmbolnăvirilor, ceea ce va duce la închiderea afacerilor și pierderea locurilor de muncă”, a declarat Rubeela Farooqi, analist pentru High Frequency Economics.

Etichete: coronavirus, locuri de munca, somaj, sua