• Zeci de persoane implicate la Vama Nădlac au răbufnit din cauza noilor reguli de intrare în țară.
  • Mulți dintre ei sunt revoltați că trebuie să stea în carantină, deși au testul Covid-19 făcut.
  • Directorul DSP Arad: „Există o aplicație, dar nu e folosită”.

Schimbările bruște ale regulilor de intrare în țară i-a nemulțumit pe oameni. Zeci de persoane au făcut scandal în Vama Nădlac din cauza faptului că sunt obligați să stea în carantină, deși cei mai mulți dintre ei au prezentat testul PCR negativ.

Timpul de așteptare este foarte mare, iar oamenii sunt nemulțumiți. În ultimele opt ore, peste 800 de persoane au fost carantinate iar de la începutul anului, susține directorul DSP, zeci de români au fost carantinați „din greșeală”, potrivit Digi24.

Asigurăm triajul epidemiologic în vamă, dar aplicăm legislația în vigoare. Știu că există nemulțumiri, toți colegii le sesizează de câteva săptămâni, după ce a crescut timpul de așteptare. Referitor la noile măsuri, este specificat testul PCR, nu cel rapid, asta trebuie clar înțeles de toată lumea”, a declarat directorul DSP Arad, Horea Timiş, conform sursei citate.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

Lipsa de personal, principala cauză

Horia Timiș a recunoscut, însă, că au loc și erori, din cauza numărului mic de angajați care trebuie să facă triajul epidemiologic al celor care intră în țară, și, astfel, de la începutul anului „zeci de persoane au fost carantinate din greșeală”.

Noi avem o problemă, nu avem personal. Angajații sunt epuizați, nu mai fac față numărului mare de persoane. Este foarte greu pentru o asistentă medicală să stea la -11 grade, cum a fost aseară, să facă triajul epidemiologic de una singură a sute de oameni”, a mai spus directorul DSP Arad.

Aplicația există, dar este nefolosită

Există chiar și o aplicație prin intermediul căreia fiecare cetățean poate să își completeze datele personale, pentru a nu mai fi nevoit să aștepte ore întregi la vamă, dare care nu este folosită.

Chiar dacă zilnic treceau prin Vama Nădlac circa 1.200 de persoane, autoritățile nu au aprobat-o, iar din acest motiv nu poate fi utilizată, susține directorul DSP Arad. „A fost o inițiativă în primul val al pandemiei. Niște colegi de la București au creat o astfel de aplicație dar am înțeles că nu a trecut de forurile superioare. Există o aplicație funcțională, însă în comisiile de specialitate nu au acceptat-o. A primit acordul STS, a fost implementată până în stadiul de proiect pilot, dar din varii motive totul s-a oprit aici”, a declarat Horea Timiş.