• Peste 300 de minori ar fi fost abuzaţi sexual între 1975 şi 2018, în Koln
  • Sunt acuzaţi 202 membri ai clerului Bisericii Catolice
  • Cardinalul Rainer Maria Woelki a fost absolvit de vină

Continuă scandalul abuzurilor sexuale care a zguduit Biserica Catolică din Germania. Peste 200 de clerici sunt acuzaţi că au abuzat minori, între anii 1975 şi 2018, în episcopia din Koln. Peste 300 de copii ar fi căzut victime fețelor bisericești.

Rămân indicii despre 202 inculpaţi şi cel puţin 314 victime individuale. Cifrele pe care le-am anunţat acum câteva săptămâni sunt conforme cu cele declarate de raportul Arhiepiscopiei. Ne-am uitat la sexul victimelor. 57% au fost băieţi. 38% au fost fete. Nu avem informaţii pentru 5% dintre victime.”, a explicat Bjoern Gercke, avocat.

Raportul mai arată că mai bine de jumătate dintre victime aveau sub 14 ani. Unul dintre cardinali a stârnit nemulţumirea credincioșilor, după ce a fost acuzat că a ascuns informații cu privire la preoţii acuzaţi de abuzuri sexuale. Raportul independent, comandat de Biserică, l-a absolvit pe Cardinal de orice vină.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

Persoane cu mare responsabilitate, inclusiv predecesorii mei, categoric au fost vinovaţi în mai multe moduri. Începând de azi, nu mai poate nimeni să mai spună „nu am ştiut”, a declarat cardinalul Rainer Maria Woelki.  

În ianuarie, Biserica a elaborat un sistem pentru a compensa supraveţuitorii abuzurilor. Acesta prevede despăgubiri de până la 50 de mii de euro pentru fiecare victimă.

În opinia mea, ar trebui să existe consecinţe, deoarece credibilitatea s-a pierdut pur şi simplu. Nu poţi să te ridici ca episcop Woelki (n.r.arhiepiscop din Köln, cardinal Rainer Maria Woelki) sau ca episcop Stefan Hebe (n.r. arhiepiscop al arhiepiscopiei Hamburg) şi să spui că „trebuie să continuaţi să aveţi încredere şi să mă credeţi”, a mărturisit Jenes Windel, victimă şi fondator a iniţiativei de combatere a abuzurilor sexuale.