Scandalul banilor primiţi de primării în urma rectificării bugetare continuă. Reprezentanţii PSD Suceava susţin că localităţile pe care le conduc au primit fonduri de opt ori mai mici decât cele administrate de primari PNL. Este o imensă bătaie de joc la adresa românilor, spun social-democraţii.

Reprezentanţii PSD Suceava anunţă că nicio primărie condusă de social-democraţi nu a primit mai mult de 50.000 de lei.

Este vorba despre criterii strict politice şi discreţionare, nu s-a ţinut cont de tipul unităţii administrativ teritoriale, de mărime, de numărul de locuitori, de costurile efective sau de angajamentele în derulare, consideră cei de la PSD.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
OFICIAL, AVEM O NOUĂ STAȚIUNE
AI ACEEAȘI RUTINĂ LA JOB?
ZELENSKI RĂSUFLĂ UȘURAT
CÎRSTOIU: MANDATUL MEU E PE MASA COALIȚIEI
CE SCOP ARE ISRAELUL

„Deşi Suceava a primit de la Guvern pentru proiecte locale a doua sumă ca mărime din ţară, grosul banilor s-au dus către primarii PNL aflaţi în funcţie, aceştia primind în medie sume de 8 ori mai mari decât primarii PSD, care s-au ales cu firimiturile de 50.000 de lei pe unitatea administrativă. Ca să nu mai zicem de cei 11 primari din judeţ care nu au primit nimic, aceştia fiind de la USR PLUS, PMP, Alternativa Dreaptă, ProRomânia, PSD şi un independent”, susţin reprezentanţii PSD Suceava.

Proteste ale primarilor PSD au avut loc şi în alte judeţe. La Galaţi, a fost organizat un miting în faţa sediului Prefecturii, la Timiş primarii au refuzat să încaseze banii, iar la Bistriţa-Năsăud aleşii au anunţat că vor redirecţiona către Spitalul Judeţean banii alocaţi de Guvern.