• Ion Tăbârță: Noul guvern ar trebui să aibă o politică integrată la nivelul întregului executiv pentru că problema guvernului Gavriliță a creat impresia că nu există o viziune per ansamblu sau despre cum ar trebui să funcționeze cabinetul de miniștri.
  • Ion Tăbârță: Sigur că această schimbare de guvern a trezit mai multe îngrijorări și mai multe idei privind tentative de destabilizare din partea Federației Ruse sau a forțelor pro-ruse din Republica Moldova.
  • Ion Tăbârță: Domnul Recean ar trebui să creeze acest mecanism, să fie un manager care are capacitatea să dea dinamică în funcționarea întregului cabinet de miniștri.

#MAS Talks: Schimbarea guvernului în Republica Moldova. Ion Tăbârță, analist politic: Noul guvern ar trebui să aibă o politică integrată la nivelul întregului executiv. Guvernul Gavriliță a creat impresia că nu există o viziune per ansamblu sau despre cum ar trebui să funcționeze cabinetul de miniștri

Joi, 16 februarie, se votează un nou guvern în Republica Moldova, într-un context marcat de amenințări venind din partea Rusiei privind o posibilă interferență în problemele interne ale statului moldovean. Pe acest fond, am stat de vorbă cu analistul politic Ion Tăbârță, din Moldova, despre noua guvernare și schimbările de care are nevoie țara pentru a face față provocărilor din regiune.

MAS: Azi se votează noul guvern în Parlamentul Republicii Moldova. Ar putea fi această schimbare de guvern văzută de Rusia ca o oportunitate pentru a destabiliza țara prin metode precum dezinformarea sau propaganda?

Recomandări

NEGULESCU IA PREMIU PENTRU ȘTIINȚĂ
HARRY NU PRIMEȘTE MAI MULTĂ SECURITATE
FBI CERCETEAZĂ PRĂBUȘIREA DIN BALTIMORE
FACEM ECONOMIE LA ELECTRICITATE
PAKISTANUL, LOVIT DE PLOI
ȘTII DE VREME? AU CĂZUT 14 RECORDURI DE CĂLDURĂ

Ion Tăbârță: Sigur că această schimbare de guvern a trezit mai multe îngrijorări și mai multe idei privind tentative de destabilizare din partea Federației Ruse sau a forțelor pro-ruse din Republica Moldova. În discursul doamnei Sandu, s-a vorbit despre aceste forțe din exterior. Tentative de a răsturna schimba situația din interiorul Republicii Moldova am avut și anul trecut, când Federația Rusă a acționat prin presiuni economice și energetice, în special cele energetice, prin actorii săi de influență, cu ajutorul unor regiuni filo-ruse, cum ar fi Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuză. Acum, în contextul ultimelor evenimente de la Chișinău, am aflat din discursul președintei Maia Sandu că se pregăteau și din exterior acțiuni, prin aceste grupuri de diversioniști pentru a se destabilize situația. Schimbarea guvernului poate reprezenta o oportunitate pentru a o destabiliza, cu atât mai mult cu cât Partidul Șor, această mișcare pentru popor în care s-au întrunit mai multe partide oligarhice, pro-ruse a anunțat deja proteste pentru ziua de duminică, în contextul schimbărilor politice din Republica Moldova. Această schimbare de guvern a coincis cu un meci de fotbal între o echipă din regiunea Transnistreană și o echipă din Serbia și, din câte înțelegem, a fost luată decizia, de Federația Moldovenească de Fotbal, la sugestia Serviciului de Securitate și Informații, ca acest meci să fie desfășurat cu ușile închise pentru că întâmplarea a fost să fie un meci între o echipă din zona transnistreană, necontrolată de autoritățile din Moldova, și o echipă din zona Balcanilor de Vest. Serviciul nostru (n.r. de informații) avea probabil informații că la acest meci se vor concentra suporteri atât din regiunea necontrolată, cât și din Balcanii de Vest, în care se puteau infiltra și persoane precum cele menționate de doamna Maia Sandu. Serviciul nostru și noi trebuie să încercăm să contracarăm orice pericol de imixtiune din exterior pentru că Federația Rusia în permanență are planuri de destabilizare a situației din Republica Moldova. Cu toate că, dacă ne uităm la cum se desfășoară evenimentele și care este atmosfera, situația este sub controlul autorităților constituționale și nu avem premisa în acest moment că s-ar produce o rebeliune, o lovitură de stat, o tentativă de a răsturna actualul guvernul sau viitoarea guvernare. Înțelegem că sunt tentative, dar autoritățile noastre au situația sub control.

MAS: Ce așteptări aveți de la noul guvern?

Ion Tăbârță: Noul guvern ar trebui să aibă o politică integrată la nivelul întregului executiv pentru că problema guvernului Gavriliță a creat impresia că nu există o viziune per ansamblu sau despre cum ar trebui să funcționeze cabinetul de miniștri. Nu a avut o viziune clară asupra etapelor prin care să schimbe lucrurile și a creat impresia că fiecare minister acționează în mod separat, nu ca un tot. La un moment dat, am avut ministere cu rezultate bune, destul de bune, dar alte ministere era clar că șchiopătează, că le lipsește eficiența în activitate. În vara anului trecut, când se impuneau anumite schimbări la nivelul de conducere a ministerelor, doamna Gavriliță s-a opus, a spus că este echipa ei și are încredere în echipa ei, ca, în cele din urmă, ministerele fără eficiență sau cu mică eficiență să tragă activitatea întregului guvern în jos. (…)

Ion Tăbârță: Domnul Recean ar trebui să creeze acest mecanism, să fie un manager care are capacitatea să dea dinamică în funcționarea întregului cabinet de miniștri. O trăsătură foarte importantă este creșterea nivelului economic al Republicii Moldova pentru că, da, noi înțelegem că doamna Gavriliță a acționat în condiții obiective de criză: presiune energetică, război, inflație etc., și, de aici, mari angajamente pe domeniul social – și trebuie să spunem că guvernul a reușit să mențină situația sub control din acest punct de vedere – dar, din păcate, aceste angajamente sociale nu au fost în conexiune cu creșterea economică. De la noul cabinet de miniștri se cere și această creștere economică și domnul Recean a menționat printre cele trei priorități ale sale creșterea economică. O altă prioritate a fost creșterea capacității de funcționare a instituțiilor – din păcate instituțiile statului rămân în urmă, cu toate că în anumite instituții au existat unele progrese, este suntem departe de a vorbi despre funcționalitatea instituțiilor statului. Și, desigur, securitatea statului, din regiune, aici, desigur, acest domeniu al securității rămâne prioritar pentru orice cabinet de miniștri, în actualele condiții.