• Mohammad Barkindo a murit la vârsta de 63 de ani.
  • Cauza decesului său nu este încă cunoscută, dar se pare că a murit la câteva ore după ce s-a întâlnit cu președintele Nigeriei și a luat cuvântul la un summit pe teme energetice din această țară.
  • Mandatul lui Barkindo la conducerea OPEC trebuia să se încheie luna aceasta, după șase ani.

Secretarul general al Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), Mohammad Barkindo, a murit la vârsta de 63 de ani, marți seara, a declarat un purtător de cuvânt al industriei petroliere din Nigeria.

Cauza decesului său nu este încă cunoscută, dar se pare că a murit la câteva ore după ce s-a întâlnit cu președintele Nigeriei și a luat cuvântul la un summit pe teme energetice din această țară.

Mandatul lui Barkindo la conducerea Organizației Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), ale cărei 13 țări membre reprezintă 80% din rezervele de țiței din lume, trebuia să se încheie luna aceasta, după șase ani.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
TAYLOR SWIFT CÂNTĂ DESPRE GÂNDURILE SUICIDARE
ONU DECIDE DACĂ RECUNOAȘTE SAU NU AUTORITATEA PALESTINIANĂ
CE SECRETE ASCUNDE CHINA
CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR

El a condus organizația în timpul unei căderi dramatice a prețului petrolului în timpul pandemiei. La acea vreme, grupul a redus semnificativ producția pentru a stabiliza prețul petrolului.

OPEC a declarat că este o „pierdere profundă” pentru industria petrolieră și l-a numit un „om altruist.”.

Într-o declarație, OPEC a mai spus despre acesta că a servit „cu mare distincție și a ajutat (organizația) să navigheze cu succes prin două recesiuni majore ale industriei (2015-2016 și 2020-2021)”.

În discursul său principal ținut la Abuja, cu câteva ore înainte de a muri, Barkindo a declarat că industria petrolului și a gazelor naturale este sub asediu”.

„Într-un interval de timp foarte scurt, industria a fost lovită de două cicluri majore – recesiunea severă a pieței în 2015 și 2016 și impactul și mai profund al pandemiei COVID-19″, a spus el.

Barkindo și-a început cariera în 1982 la Nigerian Mining Corporation și a lucrat timp de peste două decenii la Nigerian National Petroleum Corporation.

Născut în Yola, Nigeria, acesta a primit o diplomă postuniversitară în economie petrolieră la Universitatea Oxford și un MBA la Universitatea Washington.