- Joi se votează proiectul de lege prin care părinţii primesc zile libere plătite, în condițiile în care se închid şcolile
- Deputaţii caută soluţii pentru a vedea cine va plăti părintelui salariul
- Există posibilitatea că salariul să fie decontat din impozitele colectate de la angajator sau se pot lua din ajutorul pentru şomaj
Proiectul de lege care ar obliga angajatorii să dea liber angajaţilor cu copii în caz de închidere a şcolilor va fi votat joi. Asta au decis astăzi parlamentarii. Potrivit proiectului acest lucru înseamnă că ar obliga toţi angajatorii să acorde zile libere unuia dintre părinţi dacă şcolile se închid din cauza unor situaţii extreme. Proiectul de lege a fost dezbătut marți la comisia de Muncă.
Advertisment
„Nu era foarte clar reglementat în proiectul legislativ cine plăteşte părintelui care sta acasă pe perioada de criză. Vom găsi cele mai bune soluţii în cursul zilei de astăzi (marți n.r.) şi joi, indiferent că se vor deduce din taxele pe care respectiva societate le va avea de plătit către stat sau că se pot lua din plafonul pentru ajutorul de şomaj ”, spune Alfred Simonis, lider de grup PSD.
Prevederea s-ar aplica părinţilor care au copii până în 12 ani, iar zilele libere se acordă pe toată perioada în care autorităţile decretează închiderea şcolilor.
Recomandări
Foto: Profimedia Images