Sediul PSD Galaţi ar putea fi demolat. Ce vrea Primăria să construiască în zonă

Sediul PSD Galați văzut pe Google Maps.

Una dintre parcările subterane va fi construită sub un parc aflat lângă Spitalul de Urgenţă pentru Copii din oraşul Galaţi.

Cealaltă parcare va fi amenajată în zona centrală a oraşului, lângă sediile Primăriei, Prefecturii şi Teatrului Dramatic Fani Tardini.

Pentru realizare obiectivului, autorităţile ar putea demola clădirea în care se află sediul PSD Galaţi.

„Am lansat în licitaţie serviciile de proiectare pentru construcţia a două parcări subterane – una la Spitalul pentru Copii, unde dorim să modernizăm şi parcul, iar cea de-a doua în zona centrală, pe strada Eroilor nr. 1. Aşteptăm ofertele până pe 16 august, valoarea estimată a contractelor fiind de 557.000 de lei fără TVA”, a anunţat primarul oraşului Galaţi, Ionuţ Pucheanu.

În ultimii doi ani, în oraş au fost inaugurate două parcări supraterane construite de Primăria şi Consiliul Judeţean Galaţi.

Exit mobile version