Șefa Comisiei Europene: Statele UE trebuie să investească în tehnologii noi, mai puțin poluante

  • Șefa Comisiei Europene a ținut un discurs despre viitorul Europei, de asemenea, a anunțat o serie de măsuri concrete pentru viitorul apropiat.
  • Șefa Comisiei a ținut să puncteze în discursul său și marele plus de anul acesta.
  • Economia Uniunii Europene trebuie să fie una extrem de flexibilă, adaptată vremurilor pe care le trăim, este mesajul șefei CE.

„Timpul. E resursa pe care nu o mai avem în lupta cu natura, cu schimbările climatice. Și cu virusurile care devin tot mai agresive,” acesta este mesajul tranșant pe care l-a transmis șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen,
în discursul anual despre starea Uniunii Europene.

Și a anunțat o serie de măsuri concrete pentru viitorul apropiat, precum, 50 de miliarde de euro investiție suplimentară în sistemul sanitar, bani pentru tehnologii noi și căpătarea de abilități digitale.

Șefa Comisiei a ținut să puncteze în discursul său și marele plus de anul acesta: cum a reușit UE să ofere suficient vaccin cetățenilor săi împotriva COVID 19.

„Acum un an, când am stat în fața dumneavoastră, nu știam când și dacă vom avea un vaccin eficient împotriva COVID-19. Dar, astăzi, în ciuda tuturor criticilor, Europa este un lider mondial. Peste 70% din populația adultă a UE este complet imunizată. Suntem singurii care am împărțit jumătate din producția de vaccin cu restul lumii. Am oferit europenilor peste 700 milioane de doze. Am livrat. Într-adevăr, am livrat alte 700 de milioane de doze în restul lumii, către 130 de țări, suntem singura regiune a lumii care a făcut asta”, a precizat von der Leyen.

„Onorați membri, o pandemie este un maraton. Nu un sprint. Mergem după ceea ce zice știința. Livrăm Europei. Livrăm către restul lumii”, a adăugat șefa Comisiei Europene.

Șefa CE: Economia Uniunii Europene trebuie să fie flexibilă

Economia Uniunii Europene trebuie să fie una extrem de flexibilă, adaptată vremurilor pe care le trăim, una care pune accent pe abilități digitale. O spune tot șefa Comisiei Europene. România pare, însă, total decuplată și de discurs și de Europa viitorului.

Ursula von der Leyen vorbește despre introducerea tehnologiei 5G la nivelul UE, iar în România, ANAF încă lucrează cu dosarul cu șină.

Europa zilelor noastre va fi una verde. Este ceea ce își propune șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. În discursul anual despre starea Uniunii Europene, ea a ținut să puncteze și cât de important este ca țările membre să investească în tehnologii noi, mai puțin poluante. Și să ia în serios criza climatică. Mai ales, spunea Ursula von der Leyen, după ce am văzut cu ochii noștri ce dezastru a creat vremea în Belgia și Germania.

România e, încă, departe de ceea ce își propune UE: reducerea în următorii 6 ani cu 55%
a emisiilor poluante.