• Senatul a votat astăzi, cu majoritate de voturi, o inițiativă USR PLUS – PNL care prevede desființarea Institutului Revoluției Române
  • În timpul ședinței, senatorul USR PLUS de Iași, Cristi Berea, a susținut faptul că „Ion Iliescu trăiește de pe urma sistemului ticăloșit pe care l-a creat”
  • În procesul de adoptate al acestei legi, Camera Deputaților este cameră decizională

Senatul a votat astăzi, cu majoritate de voturi, o inițiativă USR PLUS – PNL care prevede desființarea Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989.

În timpul ședinței, senatorul USR PLUS de Iași, Cristi Berea, a susținut faptul că „Ion Iliescu trăiește de pe urma sistemului ticăloșit pe care l-a creat”. Cristi Berea este unul dintre inițiatorii proiectului de lege, unul dintre parlamentarii care au recunoscut inutilitatea existenței acestui institut, având în vedere activitatea lui până în acest punct.

„M-am apucat să scriu proiectul acesta de lege imediat ce Curtea Constituțională a admis cererea PSD-ului și a picat legea anterioară, pe care o votasem. Am decis să depunem, împreună cu colegii de la PNL, un nou proiect deoarece, din păcate pentru România, Ion Iliescu trăiește de pe urma sistemului ticăloșit pe care l-a creat. Am fost cu toții martori, acum câteva luni de zile, la încercarea patetică a Institutului de a se debarasa de Ion Iliescu: Institutul Revoluției Române nu-l mai recunoaște pe Ion Iliescu drept președinte. Nu e de ajuns. Institutul mistificării revoluției române trebuie să înceteze să mai funcționeze”, a declarat Cristi Berea.

Recomandări

EMANUEL PÂRVU AJUNGE LA CANNES
S-A RUPT COALIȚIA LA BUCUREȘTI
CUM ÎȚI PĂSTREZI CALMUL LA INTERVIU?
CE MĂNÂNC AZI?
PRINȚUL LOUIS A ÎMPLINIT ȘASE ANI
9/10 ANGAJAȚI SE CRED EXPERȚI IT

În procesul de adoptate al acestei legi, Camera Deputaților este cameră decizională. În următoarea perioadă va avea loc și votul deputaților, iar ,în caz de aprobare, va fi apoi trimisă președintelui Klaus Iohannis pentru promulgare.