• NYT relatează că noi informații, analizate de oficialii americani, sugerează că în spatele sabotajului s-ar afla un grup pro-ucrainean.
  • Potrivit oficialilor americani, nu există nicio dovadă care să sugereze că Zelenski sau locotenenții săi de top au fost implicați în atac sau că cel care a efectuat sabotajul a primit instrucțiuni de la guvernul ucrainean.
  • SUA și NATO spun că exploziile sunt „un act de sabotaj”, în timp ce Rusia afirmă că Occidentul este responsabil – deși niciuna dintre părți nu a furnizat dovezi.

Ziarul american The New York Times relatează că noi informații, analizate de oficialii americani, sugerează că în spatele sabotajului s-ar afla un grup pro-ucrainean.

Potrivit oficialilor americani, nu există nicio dovadă care să sugereze că președintele ucrainean Volodimir Zelenski sau locotenenții săi de top au fost implicați în atac sau că cel care a efectuat sabotajul a primit instrucțiuni de la guvernul ucrainean, precizează ziarul, citează Reuters.

Presupușii autori ai operațiunii se opun lui Vladimir Putin, dar serviciile de informații „nu precizează membrii grupului, nici cine a dirijat sau plătit pentru operațiune”.

Recomandări

CIOLACU: AVEM COALIȚIE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT
UNDE TE DISTREZI ÎN PARIS
SUSPECTUL E ARESTAT
LARA NU VREA LA SENAT

Oficialii americani nu vor dezvălui modul în care au fost obținute informațiile sau natura acestora, notează NYT.

Explozii puternice au provocat rupturi la conductele Nord Stream 1 și Nord Stream 2 în 2022.

Conductele se întind din Rusia până în Germania, prin Marea Baltică, la o adâncime de până la 110 metri.

La 26 septembrie, conductele au înregistrat o scădere bruscă a presiunii, iar seismologii au detectat explozii înainte de a fi înregistrate scurgeri.

SUA și NATO spun că exploziile sunt „un act de sabotaj”, în timp ce Rusia afirmă că Occidentul este responsabil – deși niciuna dintre părți nu a furnizat dovezi.