- Siberia, în flăcări: „A ars o suprafață mai mare decât cea a Greciei”
- Ecologiștii spun că flăcările de nestăpânit ar putea deveni cele mai grave din istoria Rusiei.
- „Încă o dată, autoritățile ruse nu reușesc să pună capăt acestei tragedii”, spune Organizaţia Greenpeace Rusia.
Incendiile de vegetaţie continuă să mistuie Siberia. Pe fondul unor zile neobişnuit de călduroase şi cu o vegetaţie uscată, zeci de hectare de pădure ard ca o torţă. Ecologiștii spun că flăcările de nestăpânit ar putea deveni cele mai grave din istoria Rusiei, iar efectele încălzirii globale s-ar putea agrava.
Potrivit Agenției Forestieră rusă, suprafața totală a incendiilor forestiere a acoperit luni o suprafață de 1,62 milioane de hectare. „Până în prezent, incendiile din Siberia din anul 2020 au mistuit o suprafață mai mare decât cea a Greciei”, anunță Organizaţia Greenpeace Rusia.
„Încă o dată, autoritățile ruse nu reușesc să pună capăt acestei tragedii”, adaugă organizația.
Aproape de sfârșitul lunii iunie, în Siberia, deasupra Cercului Polar, s-au înregistrat 38 de grade Celsius. Media maximelor pentru luna iunie în Verkhoyansk fiind de 20 de grade.
Cea mai joasă temperatură înregistrată în Verkhoyansk este de -67,8 grade Celsius, a fost pe 5 februarie 1892.
- Liderii israelieni îl critică pe Nicușor Dan pentru declarațiile privind arestarea lui Netanyahu: „Are busola morală stricată. George Simion e un adevărat prieten al Israelului”
- STUDIU. Obiceiurile sănătoase din tinerețe îți pot prelungi viața. Dacă menții o greutate normală până la 30 de ani, trăiești mai mult
- România scrie istorie în sportul canin. Ciprian Cordoș și câinele său Diego au obținut locul I mondial la FMBB Mondioring
- Friedrich Merz: „Germania va construi cea mai puternică armată convențională din Uniunea Europeană”
- Trump spune că nu știe dacă Putin va participa la negocierile din Turcia: „Nu știu dacă va fi acolo dacă nu sunt eu”