- Silviu Predoiu: O reuniune precum B9, desfășurată la București într-un context de securitate regională complicat și într-un moment în care Europa își caută repere și lideri credibili, reprezenta exact un asemenea moment.
- Silviu Predoiu: În afaceri, o decizie greșită costă bani. În politică și geopolitică, costă altceva: stabilitate, încredere instituțională, uneori vieți.
- Silviu Predoiu: Critica mea nu este despre persoane. Este despre conduite.
Silviu Predoiu, Președintele PLAN și General SIE, critică modul în care s-a desfășurat Summitul B9 de la București din 13 mai, găzduit de Nicușor Dan, alături de Karol Nawrocki.
În lipsa unor inițiative clare din partea reprezentanților noștri, „summitul de la București a devenit o scenă pentru Zelensky și Rutte – deși niciunul dintre ei nu ducea lipsă de vizibilitate sau de confirmări ale propriei importanțe”, subliniază Silviu Predoiu.
„Există momente în evoluția unui stat care valorează mai mult decât o declarație comună, mai mult decât fotografiile oficiale și mai mult decât protocolul impecabil al unei reuniuni internaționale. Sunt acele momente rare în care o țară primește, pentru câteva ore sau câteva zile, posibilitatea de a ieși din rolul de spectator la scrierea istoriei și de a intra în rolul de actor. Posibilitatea de a transmite nu doar că există, ci și că are ceva de spus. Că poate formula idei, poate propune direcții și poate genera încredere.
O reuniune precum B9, desfășurată la București într-un context de securitate regională complicat și într-un moment în care Europa își caută repere și lideri credibili, reprezenta exact un asemenea moment. România avea șansa să își consolideze profilul de pilon al Flancului Estic, să își confirme maturitatea strategică și să se poziționeze, chiar și temporar, într-o postură de leadership regional. În schimb, a ales să gestioneze logistica și să lase agenda altora. Reprezentanții săi nu au formulat nicio inițiativă proprie, nu au propus niciun cadru, nu au ocupat niciun spațiu de dezbatere care să nu le fi fost deja atribuit. Ca urmare, Summitul de la București a devenit o scenă pentru Zelensky și Rutte – deși niciunul dintre ei nu ducea lipsă de vizibilitate sau de confirmări ale propriei importanțe.
Am petrecut peste 30 de ani în domeniul securității naționale. Am văzut îndeaproape cum se construiesc oportunitățile – cu răbdare, cu compromisuri dificile, cu ani de muncă instituțională. Și am văzut cât de repede se pierd. Uneori dintr-o decizie luată la impuls. Alteori dintr-o declarație nepotrivită la momentul nepotrivit. Câteodată pentru că cineva aflat într-o funcție de responsabilitate nu a înțeles miza acelei poziții. De multe ori din neștiință și teamă de a o recunoaște. De aceea judec lucrurile în termenii riscului, nu ai simpatiei.
În afaceri, o decizie greșită costă bani. În politică și geopolitică, costă altceva: stabilitate, încredere instituțională, uneori vieți. Iar regretele ulterioare nu aduc înapoi ce s-a pierdut. Tocmai de aceea nu îmi permit să fiu confortabil când văd greșeli care se pot evita.
Critica mea nu este despre persoane. Este despre conduite. Este despre un tipar pe care l-am văzut repetat: oameni ajunși în funcții de decizie care tratează politica precum o succesiune de reacții personale, care confundă vizibilitatea cu autoritatea, popularitatea cu legitimitatea. Statele moderne nu funcționează pe bază de impuls și tranzacții. Funcționează pe bază de instituții, proceduri și oameni care înțeleg că responsabilitatea lor depășește propriul mandat.
Unii îmi recomandă să fiu mai echidistant. Dar echilibrul real nu înseamnă să distribui în mod egal laude și critici. Înseamnă să calibrezi reacția la dimensiunea riscului. Când riscul este mic, poți fi nuanțat și răbdător. Când riscul este mare, tăcerea diplomatică nu este virtute — este complicitate.
Nu mă pronunț public pentru a fi agreat. O fac pentru că responsabilitatea civică nu este opțională atunci când sunt în joc lucruri care ne privesc pe toți — timp pierdut, oportunități ratate și interese compromise ale căror urmări le vor moșteni alții. Dacă taci când poți vorbi, cedezi altora dreptul de a decide în locul tău. Iar asta înseamnă, de cele mai multe ori, un preț concret, achitat de cei care nu au avut nicio voce în decizie.
Pentru că, în final, nu vom plăti pentru opiniile incomode. Vom plăti pentru tăcerile confortabile. #PLAN”, a scris Silviu Predoiu, pe pagina sa de Facebook.