• Prefectul Capitalei a spus că nu ştie ce cer sindicaliştii blocaţi la metrou.
  • Aceștia nu au dorit să discute cu el, iar reprezentanţii lor nu i-au răspuns la telefon.

„Jandarmeria asigură perimetrul pentru siguranţa oamenilor de acolo şi are negociatori în zonă. Am vrut să am o discuţie cu reprezentanţii protestatarilor. Aceştia refuză discuţia”, a spus Alin Stoica.

Acesta a convocat, la ora 13.30, o discuţie la Prefectură atât cu sindicatele de la Metrorex, cât şi cu CNSLR Frăţia, confederaţia din care face parte sindicatul de la Metrorex.

„L-am invitat şi pe domnul director de la Metrorex să vină şi am transmis prin negociatorii Jandarmeriei şi reprezentanţilor celor care sunt în staţia de metrou Unirii şi protestează că sunt invitaţi şi dumnealor să avem o discuţie să rezolvăm situaţia.

Recomandări

VENEȚIENII IES ÎN STRADĂ
METROUL NU MAI BATE PASUL PE LOC
ROMÂNII NU MAI ALEG STRĂINĂTATEA
CINE VA PRELUA ȘEFIA C.E.
NOU COD PENTRU SCHENGEN
NE LIPSEȘTE EDUCAȚIA FINANCIARĂ?

Din partea lor încă nu am primit un răspuns, pentru că abia ce am transmis această invitaţie, din partea protestatarilor am primit un refuz de discuţie fără să motiveze. Dumnealor au spus că vor să discute doar cu directorul de la Metrorex”, a mai spus Stoica.

Circulaţia trenurilor de metrou este afectată vineri de un protest spontan al unor reprezentanţi ai sindicatului USLM în staţia Piaţa Unirii, care au blocat calea de rulare, împiedicând pornirea la timp, conform programului normal, a trenurilor de pasageri, anunţă Metrorex.

Liderii partidelor coaliţiei acuză că liderul USLM, Ion Rădoi, fost parlamentar PSD, a declanşat protestul la o zi după ce Metrorex a notificat firma sindicatului care administrează spaţiile comerciale din staţiile de metrou să le elibereze până în 2 aprilie.