• Deşi Armenia şi Azerbaidjan au semnat un armistiţiu, situaţia rămâne tensionată
  • Cele două ţări s-au acuzat de încălcarea acordului, la scurt timp după semnarea lui
  • Reprezentant azer:  dacă Armenia îşi continuă provocările, Azerbaidjanul trebuie să răspundă

Armistiţiul dintre Azerbaidjan şi Armenia pare greu de respectat. Chiar după semnarea acordului, cele două state s-au acuzat reciproc că l-au încălcat.

Ministerul armean al apărării a acuzat Azerbaijanul că a bombardat un aşezământ în interiorul Armeniei. Pe de cealaltă parte, Azerbaijanul a declarat că forţele inamice din Karabah bombardează teritoriul azer. 

Hikmet Hajiyev, asistentul preşedintelui azer, declara că „dacă Armenia îşi continuă provocările de a încălca armistiţiul, Azerbaidjanul trebuie să răspundă”. Armenia a negat că ar fi încălcat acordul şi a catalogat afirmaţia drept o „fabricaţie”.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

Nagorno-Karabah e o regiune ce face parte administrativ din Azerbaidjan, dar este locuită, în mare parte, de armeni. Cele două ţări s-au înfruntat de mai multe ori în ultimele decenii, fără să ajungă la un compromis.

Miniştrii de externe ai celor două ţări au ajuns la un armistiţiu după lungi negocieri la Moscova. Încetarea focului dintre Azerbaidjan şi Armenia a avut loc a doua zi după ce Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Michelle Bachelet, a vorbit despre suferinţa pe care conflictul a cauzat-o civililor.

Chiar înainte să intre vigoare armistiţiul, convenit în urma unor îndelungi negocieri mediate de Rusia, Armenia a acuzat Azerbaidjanul că a încercat prin mai multe lovituri aeriene să câştige teren înainte de ora încetării focului.