• Trei bărbați, unul dintre ei controlor, au fost acuzați că au violat o tânără de 25 de ani, mamă a doi copii, în timp ce călătorea din Karachi la Multan, Pakistan, săptămâna trecută.
  • Potrivit unei publicației pakistaneze, se pare că atacul a avut loc după ce bărbații i-au cerut femeii să se mute într-un compartiment cu aer condiționat.
  • Mai puțin de 3% din cazurile de agresiune sexuală sau viol duc la o condamnare în Pakistan, scrie Reuters.

Un presupus viol în grup al unei femei a stârnit furie în Pakistan, prilej prin care a fost evidețiată situația precară care privește drepturile femeilor, scrie CNN.

Trei bărbați, unul dintre ei controlor, au fost acuzați că au violat o tânără de 25 de ani, mamă a doi copii, în timp ce călătorea din Karachi la Multan, Pakistan, săptămâna trecută.

Recomandări

SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
GOSLING ÎȘI FACE COMPANIE DE PRODUCȚIE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT
JILL BIDEN A SCRIS O CARTE PENTRU COPII

Potrivit unei publicației pakistaneze, se pare că atacul a avut loc după ce bărbații i-au cerut femeii să se mute într-un compartiment cu aer condiționat. Ulterior, cei trei bărbați au fost arestați sub suspiciunea de viol, potrivit unui raport al poliției.

Salman Sufi, șeful Unității de Implementare a Reformelor Strategice a Primului Ministru, a declarat că guvernul a ordonat operatorilor feroviari să îmbunătățească siguranța femeilor în trenuri, cu măsuri care includ camere de supraveghere în zonele comune, în cabine.

Incidentul a stârnit furie în ţară, care are un istoric fragil în protejarea drepturilor femeilor și unde actele brutale de violență și agresiuni sexuale asupra lor sunt frecvente.

Fouzia Saeed, o activistă pentru drepturile femeilor din Pakistan, a cerut poliției să „facă mediul mai sigur” pentru femei, în timp ce ziarul pakistanez Dawn și-a exprimat indignarea față de ceea ce a numit „o crimă îngrozitoare”.

Un alt incident oribil de violență sexuală a ieșit la iveală, subliniind modul în care o abordare politicoasă îi poate încuraja pe bărbații cu tendințe criminale să-și satisfacă cele mai rele instincte”, a spus Dawn într-un editorial.

Potrivit Comisiei pentru Drepturile Omului din Pakistan, peste 5.200 de femei au raportat că au fost violate în 2021, dar experții consideră că numărul real este mult mai mare, deoarece victimele se tem să se prezinte din cauza blamării sociale.

Mai puțin de 3% din cazurile de agresiune sexuală sau viol duc la o condamnare în Pakistan, scrie Reuters.

În noiembrie anul trecut, Pakistanul a adoptat o lege împotriva violului care permite instanțelor să dispună castrarea chimică a infractorilor sexuali condamnați pentru violuri multiple. Castrarea chimică se referă la utilizarea de medicamente pentru a reduce libidoul sau activitatea sexuală. Este o formă legală de pedeapsă în țări precum Coreea de Sud, Polonia, Republica Cehă și în unele state din SUA.

În ciuda înăspririi recente a legilor împotriva violului, activiștii spun că Pakistanul continuă să-și denigreze femeile. Asta, în condițiile în care nu există încă o lege la nivel național care să incrimineze violența domestică.