• Aproape 90% dintre români consideră că direcţia în care merge România este una greşită.
  • Conform sondajului, 31% dintre cei chestionaţi cred că PSD ar trebui să fie partidul care să aleagă premierul.
  • Vasile Dîncu, preşedintele Consiliului Naţional al PSD, se află între cei care au acțiuni la IRES.

Cel mai recent sondaj IRES, realizat luna aceasta, arată că puțini, foarte puțini dintre noi mai cred că România merge în direcția bună.

Aproape 90% dintre cei chestionați au răspuns că e greșită calea pe care o urmăm acum.

Sociologul Vasile Dîncu, preşedintele Consiliului Naţional al PSD, a vorbit, la Aleph News, despre rezultatele acestui sondaj.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
UNDE MERGI AZI?
TEHERAN: IRAN NU PLĂNUIEȘTE UN RĂSPUNS
INS: PIAȚA REZIDENȚIALĂ SCADE
TAYLOR SWIFT CÂNTĂ DESPRE GÂNDURILE SUICIDARE

„Au mai fost crize poltice, dar niciodată nu am ajuns la un asemenea scor. Este clar că suntem într-o foarte gravă criză a încrederii în clasa politică și în Guvern, mai ales.

În acest moment, pentru oameni criza economică este primul loc și pe locul doi este lispa soluțiilor în criza pandemică. Abia pe locul trei este neîncrederea ea care vizează clasa politică.

E un val de pesimism care a debutat acum un deceniu. Va fi greu să îi extragem pe români din acest pesimism. E nevoie de mai multă înțelepciune șui viziune politică”, a spus Vasile Dîncu, la Aleph News.