• Un sondaj al institutului de cercetare IRES arată că mai mult de jumătate dintre români acceptă vaccinul
  • O treime însă nu vrea să se vaccineze, în principal de teama efectelor secundare
  • În Israel, e aproape ca în România, peste 60% dintre oameni vor să se vaccineze
  • În Germania vaccinul are mai mult succes, aproape două treimi dintre nemţi sunt gata să-l facă

Tinerii şi persoanele educate sunt mai puţin predispuse să se vaccineze. Asta arată cifrele unui sondaj realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie. Au fost chestionate aproape 1.200 de persoane, cu doar câteva zile înainte de Crăciun.

3 din 10 români sunt hotărâţi să nu se vaccineze împotriva COVID-19. Şi aproape 4 din 10 s-ar vaccina numai în anumite condiţii. Tinerii, persoanele educate, cele care locuiesc în mediul urban, în Transilvania şi Banat sunt pe lista celor care nu sunt dispuşi să testeze vaccinul.

De ce? Principalul motiv este neîncrederea. Fie în vaccin, de teama unor reacţii adverse, fie în sistemul medical. Există şi persoane care cred că au o imunitate ridicată sau cred că virusul nu este periculos.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
OFICIAL, AVEM O NOUĂ STAȚIUNE
AI ACEEAȘI RUTINĂ LA JOB?
ZELENSKI RĂSUFLĂ UȘURAT
CÎRSTOIU: MANDATUL MEU E PE MASA COALIȚIEI
CE SCOP ARE ISRAELUL

De reacţiile adverse se tem şi nemţii. Dar sunt mai încrezători în vaccin. Aproape două treimi dintre germani vor să se vaccineze împotriva coronavirusului. Sunt datele unui sondaj YouGov comandat de agenţia de ştiri DPA şi publicat sâmbătă.

Un sondaj dat publicităţii în urmă cu o săptămână arată că 63% sută dintre israelieni vor să se vaccineze. 24% vor să facă vaccinul cât mai repde, 11 procente refuză total şi 17 procente vor să mai aştepte până la vaccinare. Un singur lucru mai au în comun toate sondajele. Cel mai mare procent de persoane care acceptă vaccinarea sunt din categoria peste 65 de ani.