• Patru astronauţi au plecat luni dimineață spre Staţia Spaţială Internaţională (ISS) la bordul unei capsule Crew Dragon, (ora 2:27, ora României).
  • Lansarea, prevăzută inițial noaptea de sâmbătă spre duminică (ora României), a fost amânată din cauza furtunii Eta.

UPDATE: Capsula Dragon va rămâne pe stația orbitală vreme de șase luni.

NASA investighează o „problemă la încălzitoarele cu combustibil”, dar a spus că temperatura combustibilului rămâne stabilă.

Racheta SpaceX a decolat cu succes de la centrul spaţial Kennedy din Florida cu patru astronauţi la bord, spre Staţia Spaţială Internaţională. Crew Dragon Resilience a ajuns în siguranță pe orbită.

Booster-ul rachetei Falcon 9, cel care propulsează capsula Dragon în spațiu, s-a întors cu succes pe Terra, aterizând pe una dintre cele două platforme ale SpaceX, aflată pe mare și numită Just Read the Instructions.

Este o nouă misiune istorică născută din colaborarea NASA cu SpaceX, compania fondată de Elon Musk. Lansarea va fi transmisă în direct pe canalul de YouTube al NASA luni dimineață, la ora 2.27, ora României. Dar dacă furtuna Eta continuă să-și facă de cap, următoarea dată de lansare ar fi 18 noiembrie.

Trei astronauți americani, Michael Hopkins, Victor Glover şi Shannon Walker şi astronautul japonez Soichi Noguchi urmează să decoleze de la Centrul Spaţial Kennedy din Florida. Ei vor andoca la staţia ISS unde se află doi ruşi şi un american şi vor rămâne la bord timp de şase luni.

De ce este specoală această misiune? În primul rând este primul zbor în calitate de vehicul operaţional NASA al capsulei Crew Dragon. Acum câteva zile, Jim Bridenstine, a anunţat că NASA va folosi pentru zborurile cu echipaj uman către Staţia Spaţială numai capsula Crew Dragon a companiei SpaceX. Iar capsula, pentru că aşa e obiceiul, a fost botezată. Numele ei este Resilience. Este primul vehicul operaţional NASA după încheierea programului navetelor spaţiale.

Este primul zbor în care 4 persoane vor intra într-o capsulă de orice tip şi primul zbor cu 4 persoane al unei misiuni comerciale. Shannon Walker va deveni prima femeie care zboară pe orbită într-o misiune comercială.

Japonezul Soichi Noguchi va deveni primul astronaut internaţional al misiunilor Crew Dragon, dar şi primul care zboară pe trei tipuri de vehicule orbitale – naveta spaţială americana, Soyuz-ul rusesc şi, acum, Crew Dragon. Şi este şi botezul spaţiului pentru pilotul american Victor Glover.

Dacă totul merge bine, luni în jurul orei 11.00, vom putea vedea capsula Crew Dragon andocând la Staţia Spaţială Internaţională. Potrivit AFP, vicepreşedintele SUA, Mike Pence, va participa personal la lansare. Elon Musk nu participă în persoană după ce a fost testat pozitiv la Covid-19.