• Până anul trecut, parohiile din Bucovina se dădeau pe mii de euro, susține un sucevean
  • Un sucevean acuză că „șpaga și nepotismul erau la ele acasă“ la parohiile din Bucovina
  • Mesajul a fost publicat pe un site oficial al BOR

Un sucevean a atras atenția, într-un mesaj transmis Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, că până în anul 2020 posturile de preot paroh erau vândute, iar prețul era stabilit în funcție de numărul familiilor din parohia scoasă la vânzare, scrie adevarul.ro.

Autorul mesajului susține că până anul trecut, parohiile din Bucovina se dădeau pe mii de euro, iar „șpaga și nepotismul erau la ele acasă“. Ulterior, cei care făceau parte din Administrația Eparhială nu erau înlăturate până nu „îşi făceau plinul”.

De la instalarea Înaltpreasfinţiei Voastre (26 iulie 2020) parohiile din mediul urban şi rural se ocupă prin concurs. La noi era «obiceiul» ca acestea să se vândă, preţul fiind diferit în funcţie de «cumpărător» şi mărimea parohiei, ex.: parohie cu 100 de familii – 10.000 de euro, iar un post de paroh – 5.000 de euro (altfel spus, şpaga şi nepotismul erau la ele «acasă»). 2. Am înţeles că în luna iunie doriţi să-i evaluaţi pe cei din Administraţia Eparhială. 

Recomandări

PUTIN DISCUTĂ CU FICO
BIBI AMENINȚĂ REBELII HOUTHI
CIOLACU: AVEM COALIȚIE
FONTANA DI TREVI SE REDESCHIDE
ZELE CREDE-N ADERARE
NEGOCIERI FĂRĂ SFÂRȘIT

La noi era «obiceiul» ca aceştia să rămână în funcţie până când îşi făceau «plinul». 3. De la instalarea Înaltpreasfinţiei Voastre primiţi pe oricine în audienţă. La noi era «obiceiul» ca uşa Arhiepiscopiei să fie deschisă cu capul (mâinile fiind ocupate fie cu o sarsana sau ceva gălbiori, «locotenenții» având grijă să fii «chestionat»). 4. Vizitele pastorale pe care le faceţi în parohii sunt discrete şi în linişte. La noi era «obiceiul» de a se oferi câte un «plic consistent» celui care vizita“, a scris suceveanul.

Reacția Patriarhiei Române

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a declarat, pentru adevarul.ro, că „orice reclamaţie verificabilă şi dovedită în conţinut trebuie să aibă ca efect declanşarea unei anchete din partea instituţiei vizate, în acest caz concret Arhiepiscopia Sucevei. Vă rog, aşadar, să vă adresaţi celor ce pot oferi un răspuns la capătul unei investigaţii justificate de probe indubitabile, nu de simple alegaţii. În măsura în care este justificată, această investigaţie este o datorie“.