• Valul de căldură ajunge în Spania unde riscul de incendii de vegetație este mare, în majoritatea provinciilor.
  • Autoritățile au început să interzică activitățile agricole și excursiile pe munte.

Felix Damian, corespondent Aleph News la Madrid: Termometrele vor indica astăzi peste 40 de grade, iar alerta de temperatură extremă a fost activată până duminică. Direcția Generală pentru Protecție Civilă și Urgențe a Ministerului de Interne le-a recomandat cetățenilor „să ia măsuri extreme de precauție” din cauza valului de căldură care este strâns legat și de numărul mare de incendii din alte țări din spațiul mediteranean.

Doar cei care se află la o altitudine mai mare de 1200 de metri vor scăpa de acest val care va pune Spania pe foc până în 16 august. Nivelul cel mai ridiciat va fi în sud, în Andalucia, unde temperaturile vor ajunge și la 46 de grade, iar în nordul peninsulei vor fi ceva mai mici, dar neobișnuite, respectiv 31 de grade în Galicia, în timp ce în partea opusă, la Murcia sunt așteptate 39 de grade.

Catalonia a luat-o înainte cu aceste măsuri preventive, pentru că riscul de incendiu este la cel mai înalt nivel după 18 ani. Au fost interzise muncile agricole care pot provoca incendii și au fost inchise parcurile naturale din regiune.

Recomandări

S-A RUPT COALIȚIA LA BUCUREȘTI
SISTEMUL „TYCHE" ÎȚI PUNE DIAGNOSTICUL
CE FACI CU CEL MIC ÎN MINIVACANȚĂ?
DRULĂ PROPUNE MĂRIREA NOTELOR LA BAC
UE VREA NOI REGLEMENTĂRI PENTRU TIKTOKLITE
TÎLVAR VREA OBUZIERE DIN COREEA DE SUD

Mai mult, agenții desemnați cu protejarea pădurilor îi vor aduce acasă pe toți cei care se află in excursii pe munte.

Temperaturile extrem de ridicate, umiditatea scăzută și seceta sunt elementele care au stat la originea dezastrelor din Turcia, Italia și Grecia.

Dezastrul lăsat în urmă de focul care a mistuit zeci de mii de hectare de pădure în Grecia, Turcia și Italia i-a șocat pe oficialii spanioli.

Pompierii catalani au început deja să pregătească terenul, iar poliția pădurilor a oprit accesul publicului în zonele turistice.

Autoritățile se tem că următoarele incendii vor fi în Catalonia, unde seceta, umiditatea scăzută și căldura de peste 40 de grade ridică la maximum nivelul riscului de incendii. De aceea, în regiunea Barcelonei s-au închis parcurile naturale și cei care au pornit în drumeție sunt avertizați să revină la casele lor.

Pentru că 90% dintre incendii sunt provocate de intervenția oamenilor, autoritățile au decis să interzică și muncile agricole care pot provoca focare. Începând de astăzi și până marți, Spania se confruntă cu un val de căldură, fără seamăn în ultimii 18 ani, iar riscul de incendiu este extrem de mare în zona de est și de sud a peninsulei.