• Economia Spaniei a înregistrat o scădere de 18.5% în Trimestrul al II-lea, după ce scăzuse cu 5 procente în primele 3 luni ale anului
  • Economia Italiei a scăzut cu 12.4% în Trimestrul al II-lea
  • Spania este cea mai afectată din punct de vedere economic din cauza Covid-19, după 24 de trimestre de creștere

Statele europene încep să resimtă din plin efectele crizei cauzate de pandemie de Covid-19. Cele mai importante economii se confruntă cu scăderi istorice, iar recesiunea este o certitudine.

Economia Spaniei este cea mai afectată dintre cele europene, cu o scădere de 18.5% în Trimestrul al II-lea, după ce scăzuse cu 5 procente în primele 3 luni ale anului. Recesiunea este istorică, având în vedere că Spania a înregistrat 24 de trimestre consecutive de creștere, reușind astfel să recupereze efectele crizei financiare din 2008.

Guvernul de la Madrid a prognozat o contracție de 9,2% pentru întreg anul 2020, și o creștere de 6,8% în 2021.

Recomandări

NU AJUNG ACASĂ!
TRUMP O ATACĂ PE CHENEY
SARKOZY E CONDAMNAT
USR VREA DEMISIA
IOHANNIS: NU E VINA NIMĂNUI
CUM TE AFECTEAZĂ CLIMA

În bază anualizată (extrapolând la un an întreg rezultatele trimestrului II), economia spaniolă a scăzut cu 22,1%. Principalii factori sunt reprezentați de cheltuielile private, investițiile și exporturile, toate în regres, dar și de sectorul turistic, grav afectat de pandemia de Covid-19.

Contracția este mai mare decât procentul de 16,6, estimat de analiști.

Italia, lovită în plin de primul val de infectări pe teritoriul Europei, cu 35.000 de decese, a înregistrat o scădere economică de 12.4% în Trimestrul al II-lea. Contracția este mai mică decât economia Franței (13.8%), dar mai mare decât cea a Germaniei (10.1%).

Conform Biroului Național de Statistică Italian, scăderea trimestrială în a treia cea mai mare econimie din Zona Euro este fără precendent.

Anualizat, Produsul Intern Brut al Italiei a scăzut cu 17.3%, sub așteptările experților care prognozaseră o contracție de 15% trimestrial și 18.7% anual.

Prognoza oficială a Italiei este de o scădere a PIB-ului de 8% pentru anul acesta, deși ministrul Economiei, Roberto Gualtieri, a spus că probabil că aceasta va fi mai mare. Banca Italiei a estimat o scădere de 9,5%, iar Comisia Europeană apreciază că economia Italiei se va contracta cu 11,2%.

Guvernul de la Roma a anunțat că va oferi ajutor financiar pentru firme și cetățeni în valoare de 75 de miliarde de euro și a declarat că va prezenta un pachet suplimentar de stimulare de 25 de miliarde de euro la începutul lunii august.