Oficialii din sănătate sunt „extrem de îngrijoraţi” de noile tulpini ale Covid-19 care au fost detectate în SUA şi de ceea ce ar putea însemna în lunile următoare. Aceştia atrag atenţia că activităţile zilnice devin mai periculoase acum, cu noile variante. Fauci recomandă purtarea a două măşti.

Am văzut ce se întâmplă în alte ţări care au avut un control relativ bun al coronavirusului, apoi aceste variante au preluat controlul şi s-a constatat o răspândire explozivă a virusului”, a declarat medicul de urgenţă Leana Wen pentru CNN .

Oficialii din Minnesota au anunţat luni că au detectat varianta P.1 a virusului la un călător din Brazilia. Varianta este una dintre cele patru atent urmărite de autorităţile sanitare şi pare mai contagioasă. Oficialii au mai spus că, de asemenea, tulpina britanică a fost detectată în peste 20 de state.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

În timp ce SUA par să se îndrepte în direcţia corectă în ceea ce priveşte rata de infectare – cu 42 de state care raportează tendinţe descendente – progresul poate fi anulat dacă noile variantele vor prelua conducerea, a spus Wen. Prevenirea acestui lucru înseamnă vigilenţă suplimentară.

Dacă ne-am gândit că mersul la magazin a fost relativ sigur, există o probabilitate mai mare de a lua coronavirusul prin aceste activităţi zilnice”, a spus ea, adăugând că purtarea măştilor de protecţie mai calitative, reducerea ocaziilor în care ieşim la cumpărături sau în spaţii aglomerate în interior pot fi utile.

La rândul său, dr. Anthony Fauci a declarat pentru NBC că purtarea a două măşti este probabil mai eficientă în oprirea răspândirii virusului.

Dacă aveţi o acoperire cu un singur strat, puneţi peste un alt strat, este probabil mai eficient”, a spus el.

Vestea bună, a declarat Fauci luni la CNN, este că vaccinurile actuale Covid-19 par să fie eficiente împotriva noilor variante.

Compania Moderna a anunţat că vaccinul său a creat anticorpi care neutralizează variantele Covid-19 găsite pentru prima dată în Marea Britanie şi Africa de Sud. Există însă îngrijorări că vaccinul ar putea avea o eficacitate oarecum scăzută împotriva tulpinii observate pentru prima dată în Africa de Sud, iar compania lucrează la acest aspect.

Între timp, vaccinul Johnson & Johnson este testat în Africa de Sud, SUA şi Brazilia, iar rezultate ar putea oferi informaţii despre cât de bine funcţionează în faţa noilor tulpini, a spus unul dintre dezvoltatori.

Până în prezent, aproximativ 19 milioane de persoane – aproape 6% din populaţia SUA – au primit cel puţin prima doză de vaccin anti-Covid-19, potrivit datelor CDC. Peste 3,3 milioane de persoane au fost complet imunizate.