Spitalul Bagdasar-Arseni va primi trei paturi noi pentru mari arși

Vlad Voiculescu

Vlad Voiculescu

Potrivit Ministerului Sănătății, Unitatea Funcțională pentru Arși din cadrul spitalului cuprinde spații pentru tratamentul pacienților cu arsuri. Unitatea are sală de operații, sală de pansamente, spațiu pentru sterilizare, sală pentru baie terapeutică a pacienților arși și trei rezerve individuale de terapie intensivă.

Spațiile în care au fost investite fonduri de la Primăria Sectorului 4 au fost dotate cu aparatură și instrumentar de ultimă generație achiziționate de Ministerul Sănătății.

„Cele trei paturi funcționau pentru tratarea pacienților cu arsuri în cadrul secției ATI din Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni”. A fost necesară modificarea structurii unității și alinierea la reglementările normativului în vigoare (OMS 476/2017) în vederea aprobării funcționării acestora pentru tratarea pacienților cu arsuri severe”, au anunțat reprezentanții Ministerului Sănătății.

În prezent, la nivel național există 24 de paturi de adulți pentru mari arși, în spitale din București, Timișoara și Iași.

Exit mobile version