• Premierul a declarat că spitalul de la Iași trebuie redeschis
  • La Lețcani nu au mai fost internați pacienți din ianuarie
  • Corpul de control al Ministerului Sănătății a găsit 31 de nereguli
  • O parte dintre probleme au fost rezolvate
  • Managerul spitalului nu comentează dorința premierului

România are o unitate medicală modulară de 13 milioane de euro, care stă închisă, în timp ce oamenii abia operați au fost mutați din Spitalul Foișor. La noi, ca nicăieri, bolnavii de covid sunt ținuți în tiruri, dar spitalul din Lețcani nu a mai primit pacienți din ianuarie.

„Am vorbit de câteva potențiale soluții. Este acest spital care trebuie să fie redeschis de la Iași. Dupa 15 aprilie vom avea mai multe informatii.”, a declarat Florin Cîțu.

Spitalul e închis din ianuarie, de când medicii și-au dat seama că în spital e prea frig. Anul trecut era anunțat ca marea salvare a sistemului medical din Moldova. Trebuia să aibă 256 de paturi, dintre care peste 100 de ATI. A fost deschis în octombrie, la un sfert din capacitate. Între timp, Corpul de Control al Ministerului Sănătății a găsit acolo 33 de nereguli.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
UNDE MERGI AZI?
TEHERAN: IRAN NU PLĂNUIEȘTE UN RĂSPUNS
INS: PIAȚA REZIDENȚIALĂ SCADE
TAYLOR SWIFT CÂNTĂ DESPRE GÂNDURILE SUICIDARE

„Din nefericire, spitalul de la Leţcani este un spital meteosensibil. Există un risc foarte mare pentru pacienţi şi în special pentru pacienţii de Terapie Intensivă.”, a precizat Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi.

Acum o lună în spital ploua. Proprietarul spitalului modular a încercat să rezolve toate problemele. Dar un raport recent de la Spitalului de Boli Infecțioase, unitatea medicală ce are acest spital în subordine arată că nu toate neregulile găsite de Corpul de Control au fost soluționate.

„Nu comentez declarații, nici declarațiile domnului premier nici decidenților de la nivel local.”, a declarat Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi.