Starea de urgenţă continuă, scandalul abia începe. Iohannis: Dau lecții cei care au lăsat spitalele fără resurse

După aproape două ore în care s-au contrazis de la distanţă, parlamentarii au aprobat prelungirea stării de urgenţă cu 404 voturi “pentru”. Decretul redactat la Cotroceni nu a trecut însă în forma iniţială. PSD l-a completat cu o hotărâre ce prevede condiţii pentru Guvern.

Klaus Iohannis i-a atacat fără să-i nominalizeze pe parlamentarii care au pus sub semnul întrebării necesitatea prelungirii stării de urgenţă până pe 14 mai.

Totodată, executivul va fi obligat  să vină în fiecare săptămână cu un raport al măsurilor, iar la finalul stării de urgenţă, Curtea de Conturi va verifica cheltuielile făcute în această perioadă.

Liberalii îi acuză pe parlamentari că au încălcat Constituţia prin modificarea decretului lui Iohannis.

Singurele partide care au votat împotriva prelungirii stării de urgenţă au fost ALDE şi PRO România.

Exit mobile version