- Firea va discuta cu primarii de sectoare mâine, iar demersurile pentru testarea bucureştenilor fără simptome vor începe
- În numai două zile s-au înscris peste 7000 de bucureşteni
- Testele se vor realiza la Arena Naţională, pe un eşantion de 10.500 de persoane, în primă etapă
Gabriela Firea a anunţat că mâine se va da startul proiectului privind testarea bucureştenilor care nu au simptome de COVID-19. Testele nu vor fi rapide, ci cele de tip anticorpi, şi se vor realiza pe un eşantion de 10.500 de bucureşteni, în primă fază.
Tu te-ai înscris sau ai de gând?
„Mâine voi organiza o conferinţă de presă împreună cu cei şase primari de Sectorare, în care vom da start proiectului de testare de tip anticorpi, acea picătură de sânge din buricul degetului pe un eşantion deja realizat de către specialiştii INSP de 10.500 de bucureşteni din toate sectoarele Capitalei, pe diferite grupe de vârstă, din majoritatea cartierelor bucureştene”, a spus Gabriela Firea, Primarul General al Bucureștiului, într-un video pe pagina de Facebook a Partidului Social Democrat.
Acestea se vor realiza la Arena Naţională. Firea spune că mulţi bucureşteni ar vrea să se testeze, dar se tem să nu fie nevoiţi să meargă la spital, în urma rezultatului.
Primarul consideră că Ministerul Sănătăţii s-ar putea consulta cu specialiştii, iar persoanele cu simptome uşoare să rămâmă, acasă, în familii, dar într-o cameră separată.
„La finalul acestor teste vom afla cum a circulat Coronavirusul în Municipiul Bucureşti, care este numărul de persoane care au trecut deja prin infecţie şi s-au imunizat”, a mai menționat Gabriela Firea.
În două zile s-au înscris nu mai puţin de 7768 de bucureşteni.
- Barack Obama anunță moartea câinelui său Sunny, după 13 ani alături de familie: „Ne va lipsi enorm”
- Zelenski spune că e „imposibil” să organizeze alegeri pe timp de război. Cele 3 motive invocate de Președintele Ucrainei
- Microsoft lansează un avertisment dur cu privire Claude, modelul A.I. dezvoltat de Anthropic: „Ar putea avea un impact dezastruos asupra umanității”
- Statele Unite acuză o rețea asociată Rusiei că pregătea „asasinate și atacuri” în SUA și Europa, în special în țările care sprijină Ucraina: „Acționau la ordinul Kremlinului”
- Ursula von der Leyen vrea reguli dure pentru copii pe rețelele sociale. Fără conturi sub 13 ani