Sari la continut
Government

Statele Unite ar putea ataca Iranul în următoarele ore. Aproximativ 15.000 de protestatari iranieni au fost uciși de regim, deși Trump a avertizat că „SUA vor distruge Iranul” dacă sunt omorâți oamenii

Statele Unite ar putea ataca Iranul în următoarele ore. Aproximativ 15.000 de protestatari iranieni au fost uciși de regim, deși Trump a avertizat că „SUA vor distruge Iranul” dacă sunt omorâți oamenii
In this photo obtained by The Associated Press, Iranians attend an anti-government protest in Tehran, Iran, Friday, Jan. 9, 2026. (UGC via AP)
  • Ultimele estimări indică între 12.000 și 15.000 de protestatari uciși de regim.
  • Trump i-a amenințat pe oficialii iranieni că „îi va distruge” dacă vor ucide protestatarii.
  • Peste 10.000 de persoane au fost arestate în ultimele săptămâni pentru participarea la protestele antiguvernamentale.
  • Protestele masive din Iran au fost declanșate de criza economică profundă.
  • Regimul iranian a oprit complet accesul la internet în toată țara.

Un oficial american a declarat pentru Reuters că atacul SUA asupra Iranului ar putea avea loc în următoarele „24 de ore”, după ce Trump a participat la o reuniune de urgență cu echipa sa de securitate națională la Casa Albă, în care i s-a prezentat un raport cu numărul protestatarilor iranieni uciși de forțele de securitate iraniene în cadrul protestelor de amploare anti-regim care continuă deja de 2 săptămâni, pe fondul crizei economice.

Potrivit surselor americane, Pentagonul i-a prezentat lui Trump mai multe opțiuni pentru intervenția SUA în Iran, inclusiv atacuri cu rachete cu rază lungă de acțiune, precum și „operațiuni cibernetice și răspunsuri psihologice”.

Regimul iranian a amenințat SUA că „va răspunde cu forță oricărui atac american sau isralian”. La scurt timp, o parte din personalul celei mai mari baze militare americane din Orientul Mijlociu a fost retras, a declarat un oficial american pentru CNN.

Fox News a anunțaț că Statele Unite și-au retras în avans sute de soldați din baza aeriană Al Udeid și din alte baze din Orientul Mijlociu, pe măsură ce tensiunile cu Iranul escaladează. Personalul este mutat pentru a reduce riscurile unor posibile represalii din partea Iranului, în cazul în care Statele Unite vor bombarda Iranul.

Televiziunea Iraniană a anunțat că „armata iraniană este în stare de alertă maximă” în urma amenințărilor venite din partea Statelor Unite.

Mai multe țări – Italia, Polonia, Germania, India, Franța și Canada și inclusiv SUA – și-au îndemnat cetățenii să părăsească Iranul „cât mai repede”.

Iranul a intrat în a șaptea zi fără internet – întrerupere impusă de regimul iranian pentru a ascunde represiunea asupra iranienilor care protestează. Elon Musk a permis în secret furnizarea gratuită de Starlink în Iran, pentru a-i ajuta pe protestatari, iar ministrul de Externe al Franței, Jean-Noël Barrot, a declarat că Franța analizează la rândul său posibilitatea trimiterii de terminale de operare satelitară în Iran.

Între 12.000 și 15.000 de protestatari au fost uciși în Iran, potrivit CBS News. Trump amenințase că „dacă regimul iranian ucide protestatarii, Statele Unite îl va distruge”. Aseară, întrebat despre numărul morților în Iran, Trump a spus: „Și unul e mult” și i-a îndemnat pe iranieni „să continue să protesteze, pentru că ajutorul SUA e pe drum”.

Etichete: Aleph News, atac, donald trump, interventie, iran, proteste, razboi, știrile Aleph News, sua