• Marcel Ciolacu anunţă că va închide toate staţiile GPL care pot pune în pericol oamenii.
  • Fiul primarului din Caracal era patronul firmei care deţinea depozitul GPL din Crevedia.
  • Primarul Piedone raportează deja 11 staţii GPL neautorizate în Sectorul 5 din Capitală.

După cele două explozii recente, s-a constatat că staţia GPL din Crevedia funcţiona de trei ani fără autorizaţie. S-a lăsat cu amenzi şi oprirea activităţii, dar ultima sancţiune a fost doar pe hârtie.

Staţia funcţiona fără probleme. Ionuţ Doldurea, fiul primarului din Caracal, Ion Doldurea (PSD), era patronul firmei SC Flagas SLR ce deţinea depozitul GPL din Crevedia.

Dosar penal pentru distrugere din culpă

ADRIAN CUCULIS, avocat, a declarat pentru ALEPH NEWS că erau multe nereguli şi că societatea trebuia închisă.

Recomandări

UK AR TRIMITE SOLDAȚI ÎN GAZA
AVEM PRINTRE CELE MAI MICI PREȚURI LA ENERGIE
CUM S-AU CUNOSCUT WILLIAM ȘI KATE?
UNDE SUNT INVESTIȚIILE LUI CIOLACU?
UNDE MĂNÂNCI AZI? LA STREET FOOD FESTIVAL
UNDE MĂNÂNCI AZI? LA STREET FOOD

,,O societate, o firmă care funcţionează fără avizele respective, teoretic ar trebui să fie închisă cu forţa şi să se deschidă un dosar penal administratorului de acolo pentru că mai mult de atât, în momentul de faţă, eu cred că Parchetul General a preluat acest dosar care o să fie de anvergură, i-ar putea acuza pe oamenii ăstia pentru distrugere intenţionată din culpă, pentru omor şi ucidere din culpă”.

S-a deschis un dosar de urmărire penală pentru infracţiunea de distrugere în culpă.

,,Dosarul de urmărire penală, preluat în momentul acesta la nivelul Parchetului de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, urmăreşte infracţiunea de distrugere în culpă, având ca urmare un dezastru, înţelegându-se prin accepţiunea codului penal, inclusiv situaţia când un astfel de eveniment are ca urmare moartea a două persoane sau vătămarea corporală a mai multor persoane„, a anunțar procurorul general Alex Florența..

Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, a declarat că a depistat 11 de staţii GPL neautorizate după incidentele nefericite de la Crevedia. Piedone mai spune că atunci când a fost ales primar în 2020, a dispus verificarea staţiilor GPL şi că a depistat opt fără autorizaţie de construire. Le-a amendat, a sesizat instituţiile să le sisteze activitatea, dar nu s-a întâmplat nimic.

Premierul României, MARCEL CIOLACU, a anunţat pe pagina sa de Facebook că toate staţiile GPL vor fi controlate, iar cele care nu se conformează vor fi închise pe loc, fără procese, indiferent cât vor încerca proprietarii acestora să-şi menţină afacerile.

,,De mâine, toate staţiile #GPL din ţară vor fi verificate, iar cele care nu sunt conforme vor fi închise pe loc. Dacă este nevoie de modificări legislative le vom face rapid prin ordonanţă de urgenţă”, a scris MARCEL CIOLACU, Premierul României.