•  Stelian Ion a fost revocat, miercuri, din funcţia de ministru al Justiției.
  • Stelian Ion i-a predat, joi, mandatul la Justiție ministrului de Interne Lucian Bode.
  • Stelian Ion: „Motivele remanierii sunt unele care nu au fost explicitate. Au fost doar pretexte legate de o așa zisă avizare pe un anumit proiect”.

Fostul ministru al Justiției, Stelian Ion, i-a predat, joi, mandatul la Justiție ministrului de Interne Lucian Bode.

Stelian Ion și Dan Barna au făcut declarații, joi, la Ministerul Justiției, iar aceștia au spus că „pleacă cu fruntea sus” de la conducerea Ministerului Justiției. „Plecăm cu fruntea sus. Din păcate, premierul Cîțu nu este un partener loial, un lider care să unească, să țină coaliția aproape, nu merge pe prioritățile din program, are un respect redus față de lege și Constituție”, a spus fostul ministru.

Printre alte declarații, Stelian Ion a transmis că blocarea proiectului de desființare a Secției Speciale a fost opera „în principal a UDMR”.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
OFICIAL, AVEM O NOUĂ STAȚIUNE
AI ACEEAȘI RUTINĂ LA JOB?
ZELENSKI RĂSUFLĂ UȘURAT
CÎRSTOIU: MANDATUL MEU E PE MASA COALIȚIEI
CE SCOP ARE ISRAELUL

„Blocarea proiectului SIIJ este opera în principal a UDMR și a neimplicării altor lideri, deși premierul Cîțu spune că s-a implicat e departe de adevăr. Având substrat mai degrabă numirea procurorilor de rang înalt, o miză mare pentru unii”, a adăugat Stelian Ion.

„Motivele remanierii sunt unele care nu au fost explicitate”

„Motivele remanierii sunt unele care nu au fost explicitate. Au fost doar pretexte legate de o așa-zisă avizare pe un anumit proiect. Lucrurile s-au deslușit în perioada următoare, s-a văzut clar că acel proiect nu ajunsese la Ministerul Justiției pentru a fi avizat, dincolo de caracterul său total inadecvat, de faptul că reprezintă un proiect păgubos pentru România, nici vorbă de dezvoltare a României, mai degrabă o invitație spre furt din banul public. Dincolo de aceste aspecte și de pretextele folosite, având substrat mai degrabă numirea procurorilor de rang înalt, unde e o miză foarte importantă pentru unii. Pentru noi nu a fost decât miza de a avea o procedură transparentă, corectă, astfel încât să asigurăm independența procurorilor și independența justiției”, a continuat Stelian Ion.