Stema României, schimbată după cum a bătut vântul. Câte modificări i-au fost aduse până în prezent

Simbolurile îți spun ce contează pentru tine. Stema României s-a tot schimbat după cum s-au succedat regimurile politice, dar mărțișorul a rămas același. Cel puțin în mod fundamental.

Drăgan-George Basarab este membru al Institutului Român de Genealogie și Heraldică. El spune cât de schimbătoare este condiția simbolurilor naționale în România.

Cred că suntem țara care și-a schimbat stema, principalul simbol național, cel mai mult în ultimele secole. Lăsând deoparte multele proiecte din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, în timpul lui Carol I am avut patru proiecte de stemă.”, a explicat acesta.

Comunismul a renunțat la hermina monarhică și la câteva provincii. Stema României comuniste este un inventar grafic al resurselor pe care le puteam oferi URSS ca despăgubiri de război: cereale, păduri, petrol și munți plini de minereu.

Crucea lasă locul stelei roșii iar pe prima variantă din 1948 trona chiar și un tractor. Pe românește, ea anunță că suntem buni de plată. Intervențiile asupra stemei României au ajuns chiar și în secolul XXI.

În 2016 stema României s-a modificat iarăși așezându-se pe capul acvilei din scutul cel mare coroana de oțel. Printre primele mărțișoare de care știu eu, mulțe chiar sunt cu stema României.”, a mai adăugat acesta.

Încă și mai interesant este faptul că…

Tradiția Mărțișorului se spune că ar fi una foarte veche, de câteva mii de ani. Aparent nu s-a schimbat prea mult, față de stemele noastre care s-au schimbat destul de mult. Constat că poporul român găsește măcar în mărțișor un simbol trainic care să nu se fi schimbat atât de mult.”, a mai spus Drăgan-George Basarab.

Exit mobile version