• Jens Stoltenberg a condamnat vehement, vineri, noile bombardamente ale Rusiei asupra Ucrainei şi a avertizat că preşedintele rus, Vladimir Putin, se pregăteşte de un război lung.
  • Rusia se pregăteşte de un război lung. Nimic nu arată că Putin a renunţat la obiectivul de a controla Ucraina”, a atras atenţia Stoltenberg.
  • Cel mai probabil este că acest război se va termina la masa negocierilor, ca majoritatea războaielora”, a atras atenţia Stoltenberg.

Jens Stoltenberg a condamnat vehement, vineri, noile bombardamente ale Rusiei asupra Ucrainei şi a avertizat că preşedintele rus, Vladimir Putin, se pregăteşte de un război lung.

Secretarul general al NATO a afirmat, într-un interviu acordat agenţiei DPA, că preşedintele Vladimir Putin încearcă să oprească alimentarea cetăţenilor ucraineni cu apă, electricitate şi căldură, potrivit site-ului Tagesschau.de. Preşedintele rus încearcă să utilizeze sezonul de iarnă ca armă, dar nu va reuşi să distrugă determinarea poporului ucrainean”, a apreciat Stoltenberg, condamnând vehement bombardamentele masive ale Rusiei asupra infrastructurii civile din Ucraina. Cel puţin trei persoane au fost ucise, iar alte câteva zeci au fost rănite în bombardamentele efectuate vineri de Rusia asupra Ucrainei.

Jens Stoltenberg a avertizat, într-un interviu separat, acordat Agenţiei France-Presse, că Rusia se pregăteşte de un război de durată. Rusia se pregăteşte de un război lung. Nimic nu arată că Putin a renunţat la obiectivul de a controla Ucraina”, a atras atenţia Stoltenberg, potrivit cotidianului Le Monde.

Recomandări

ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
CÂND ADERĂ MOLDOVA LA UE
EUROPA ÎNVINGE CRIZA ENERGETICĂ
PRĂBUȘIREA PODULUI DIN BALTIMORE
CILLIAN MURPHY DEVINE VEGAN
GOSLING ÎȘI FACE COMPANIE DE PRODUCȚIE

Nu trebuie să subestimăm Rusia. Vedem că au mobilizat forţe suplimentare, că sunt pregătiţi să sufere pierderi, că încearcă să aibă acces la mai mult armament şi muniţie. Trebuie să înţelegem că Putin este pregătit să lanseze noi ofensive”, a insistat Jens Stoltenberg.

Secretarul general al NATO a subliniat că NATO va continua să furnizeze armament Ucrainei până când Vladimir Putin va înţelege că nu poate câştiga pe câmpul de luptă”. Cel mai probabil este că acest război se va termina la masa negocierilor, ca majoritatea războaielor. Iar cea mai rapidă modalitate de a ajunge la o astfel de soluţie este să îi susţinem militar pe ucraineni, pentru ca Putin să înţeleagă că trebuie să accepte negocieri de bună-credinţă”, a subliniat Stoltenberg.

Rusia denumeşte operaţiune militară specială” războiul din Ucraina. Occidentul a aplicat Rusiei sancţiuni masive din cauza invaziei militare în Ucraina şi a oferit Kievului asistenţă militară, umanitară şi financiară.