Chiar aprofundând „The Art of the Deal” (1987) sau „The Art of the Comeback” (1997) sau „Time to Get Tough: Making America #1 Again” (2011) – titluri de referinţă din opera lui Donald J. Trump – tot e greu să înţelegi tipul de tranzacţionism al personajului căruia americanii i-au oferit, pentru a doua oară, cel mai important job din lume.
Advertisment
În „Trump-Style Negotiation: Powerful Strategies and Tactics for Mastering Every Deal” (2006), George H. Ross, cel mai iscusit dintre foştii avocaţi ai lui Trump în domeniul imobiliar, ne lămureşte: „Strategia pisicii moarte (…) este să prezinţi o idee despre care ştii că nu va fi acceptată şi să te lupţi din răsputeri ca ea să fie acceptată. Creezi un punct de dezacord major cu partea adversă. Adopţi o postură de apărare viguroasă a ideii tale, dar până la urmă accepţi să cedezi, după care prezinţi o alternativă. Acest al doilea plan al tău e cel pe care îl doreşti, de fapt, dar partea adversă nu ştie asta. Comparativ cu prima idee pe care ai susţinut-o, planul al doilea este mult mai acceptabil, existând deci o probabilitate mai mare de a fi adoptat, cu o foarte slabă rezistenţă. Această strategie – prezentarea unei propuneri teribile, de neacceptat, doar pentru a o înlocui ulterior cu ceea ce doriţi de fapt – a fost denumită Strategia Pisicii Moarte. Utilizează excelent teoria relativităţii (sic!, n.m.). Partea adversă va spune: am fost de acord cu a doua propunere, numai pentru că prima era oribilă!”.