• Un nou studiu constată că puțini oameni știu să se oprească din vorbit înainte de a-și obosi interlocutorul.
  • Cercetătorii au descoperit că o conversație nu se încheie aproape niciodată atunci când ambele părți doresc acest lucru și oamenii nu știu să aprecieze momentul în care interlocutorul ar dori ca discuția să se încheie.
  • Au existat însă și cazuri în care interlocutorii au fost nemulțumiți nu pentru că discuția a durat prea mult, ci pentru că a fost prea scurtă.

Nu de puține ori a trebuit să facem eforturi de a rezista la o conversație al cărei sfârșit se tot lasă așteptat. La fel de riscantă poate să fie însă și situația în care noi înșine, fără să ne dăm seama, vorbim prea mult și ne exasperăm interlocutorul.

Un nou studiu a căutat să ofere un răspuns la întrebarea dacă discuțiile noastre cu ceilalți încheie atunci când ne dorim. Se pare că răspunsul este nu, scrie Scientific American.

Un grup de cercetători au analizat dinamica unei conversații în cadrul unui studiu publicat săptămâna aceasta în revista Proceedings of the National Academy of Sciences.

Recomandări

EMANUEL PÂRVU AJUNGE LA CANNES
S-A RUPT COALIȚIA LA BUCUREȘTI
CE MĂNÂNC AZI?
PRINȚUL LOUIS A ÎMPLINIT ȘASE ANI
9/10 ANGAJAȚI SE CRED EXPERȚI IT
DAVID PECKER ÎȘI REIA ACUZAȚIILE ÎMPOTRIVA LUI TRUMP

Prima parte a studiului: Sondaj online completat de 806 persoane

Studiul a fost alcătuit din două părți. Prima parte a constat într-un sondaj online, completat de 806 de persoane, care au primit o serie de întrebări despre o conversație pe care au avut-o recent cu un prieten apropiat sau cu un membru al familiei.

Fiecare participant a fost întrebat dacă a existat un moment în care și-au dorit ca dialogul să se fi încheiat și să estimeze când a fost momentul respectiv în raport cu momentul în care conversația a ajuns la final.

A doua parte a studiului: 252 de persoane au vorbit cu un necunoscut

În cea de-a doua parte a studiului 252 de persoane au purtat o discuție cu un necunoscut, conversațiile durând cel mult 45 de minute.

Participanții la ambele studii au raportat, în medie, că și-au dorit ca respectiva conversație să fi avut jumătate din durata sa reală.

67% dintre respondenții sondalului online vor conversații mai scurte

În sondajul online care descrie o conversație recentă, cu o persoană apropiată, 67% dintre respondenți au spus că au vrut ca respectiva conversație să se fi încheiat mai devreme, iar în conversațiile din laborator, dintre necunoscuți, aproape 70% dintre participați au declarat că au dorit ca discuția să se fi terminat mai devreme. Doar în 2% dintre cazuri ambii interlocutori au fost mulțumiți cu durata conversației.

Spre surprinderea lor, cercetătorii au constatat, de asemenea, că nu întotdeauna oamenii sunt ținuți ostatici într-o discuție: în 10 % dintre conversații, ambii participanți la studiu și-au dorit ca discuția să fi durat mai mult. Și în aproximativ 31 % dintre dialogurile cu necunoscuți, cel puțin unul dintre cei doi interlocutori ar fi vrut ca discuția să continue.

De asemenea, cercetătorii le-au cerut participanților la studiu să ghicească când au vrut partenerii lor de dialog să nu mai vorbească. Aceste presupuneri au fost greșite, fie supraestimând, fie subestimând dorința celeilalte persoane de a continua discuția, cu aproximativ 64% din durata reală a conversației.

Rezultatele studiului: Oamenii nu se pricep să estimeze când să încheie o conversație

„S-ar putea să te înșeli crezând că știi ce își dorește interlocutorul tău”, spune Adam Mastroianni, cercetător în psihologie la Universitatea Harvard și autorul principal al studiului. Așadar, ar fi mai bine să încheiem o conversație cu prima ocazie, când ni se pare potrivit, „pentru că este mai bine ca interlocutorul să își dorească să fi vorbit cu noi mai mult decât să își dorească să fi vorbit mai puțin”.

Rezultatele studiului sugerează că nu suntem foarte pricepuți să ne estimăm reciproc dorințele cu privire la momentul încheierii unei conversații.

Thalia Wheatley, psiholog social la Dartmouth College, a spus că aceste descoperiri sunt „uimitoare și importante”, o conversație fiind „o expresie elegantă a coordonării reciproce”. Doar că uneori există riscul ca armonia unei conversații să se destrame la sfârșit „pentru că pur și simplu nu ne putem da seama când să ne oprim”.