STUDIU. Vaccinarea la nivel mondial împotriva coronavirusului a prevenit 10.400 de decese

Vaccinul AstraZeneca a fost aprobat de Agenția Europeană a Medicamentului Sursa Foto: Profimedia
  • Vaccinarea la nivel mondial împotriva coronavirusului a prevenit 10.400 de decese
  • Potrivit unui studiu, au fost prevenite peste 9.000 de decese probabile la cei peste 80 de ani
  • Cifrele acoperă perioada de la 8 decembrie până la sfârșitul lunii martie

Vaccinarea, la nivel mondial, împotriva coronavirusului a prevenit 10.400 de decese la persoanele cu vârsta peste 60 de ani, precizează o analiză efectuată de Public Health England (PHE), citată de NewsSky.

Cifrele acoperă perioada de la 8 decembrie până la sfârșitul lunii martie și sugerază că au fost prevenite peste 9.000 de decese probabile la cei peste 80 de ani.

Studiul a folosit „date reale” pentru a evalua cât de eficiente sunt vaccinurile, adăugând că există „dovezi considerabile că vaccinurile ajută la reducerea transmiterii” virusului. Mai mult decât atât, este probabil ca „un număr și mai mare de decese să fi fost prevenit prin programul de vaccinare”, se mai arată în concluzii.

Resposabila pentru imunizare din PHE, dr. Mary Ramsay, a declarat că noul raport este „o dovadă suplimentară că  vaccinurile COVID-19 continuă să prevină sute de decese în fiecare zi”.

Secretarul pentru sănătate, Matt Hancock, a declarat: „Știința este clară: vaccinurile salvează vieți. Toate cele trei vaccinuri aprobate au fost considerate sigure și eficiente de către autoritatea noastră de reglementare independentă de medicamente”. Acesta a mai adăugat și că cifrele raportului arată și „cât de important este ca oamenii să primească și a doua doză.”