SUA avertizează Rusia cu sancțiuni masive dacă nu retrage trupele de la frontiera Ucrainei

SUA avertizează Rusia cu sancțiuni masive dacă nu retrage trupele de la frontiera Ucrainei Sursa: Hepta

Administraţia de la Washington a îndemnat, miercuri, Rusia să îşi retragă trupele mobilizate la frontiera Ucrainei, avertizând că o eventuală invazie militară rusă ar genera sancţiuni fără precedent.

„Nu ştim dacă preşedintele Vladimir Putin a luat decizia de a lansa o invazie. Nu ştim dacă mobilizează capabilităţi militare pentru a face acest lucru în scurt timp dacă va lua o astfel de hotărâre”, a declarat Antony Blinken, citat de agenţia Reuters.

„Dar dacă Rusia va urma calea confruntării în cazul Ucrainei, noi am spus clar că vom reacţiona în mod determinat, inclusiv printr-o serie de măsuri cu impact economic major pe care ne-am abţinut să le aplicăm în trecut”, a atras atenţia secretarul de Stat american.

Antony Blinken a făcut aceste declaraţii la finalul reuniunii miniştrilor de Externe din ţările NATO, desfăşurată la Riga, în Letonia. Ucraina susţine că Rusia a mobilizat peste 90.000 de militari la frontierele sale. Administraţia de la Kiev se teme de o lovitură de stat şi de o invazie rusă militară.

Preşedinţia Rusiei a respins acuzaţiile Ucrainei şi susţine, în schimb, că armata ucraineană a mobilizat trupe în regiunile separatste Lugansk şi Doneţk. Kievul a negat acest lucru.

Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a exprimat susţinere pentru Ucraina şi a cerut Rusiei să ia măsuri pentru detensionarea crizei.

„Observăm o concentrare semnificativă şi neobişnuită de forţe militare, nejustificată şi inexplicabilă, însoţită de un discurs intens şi de acţiuni în scopul dezinformării. Şi ştim că Rusia a mai utilizat forţa în trecut împotriva Ucrainei şi a altor vecini. (…) Suntem uniţi în obiectivul de a împiedica Rusia să comită noi acţiuni agresive. Cerem Rusiei să fie transparentă, să ia măsuri pentru diminuarea forţelor şi reducerea tensiunilor. Orice nouă agresiune împotriva Ucrainei va atrage un preţ mare şi va avea grave consecinţe politice şi economice pentru Rusia”, a declarat Jens Stoltenberg.