• Negocierile indirecte între Statele Unite şi Iran pe tema relansării Acordului nuclear iranian vor fi reluate la sfârşitul acestei săptămâni, afirmă Wendy Sherman, adjunct al secretarului de Stat american, avertizând că scrutinul prezidenţial iranian ar putea complica discuţiile.
  • „Situaţia este complicată de scrutinul prezidenţial iranian”, a subliniat oficialul american.

„Ştiu că negocierile vor fi reluate în weekendul care urmează. Cred că au fost făcute multe progrese, dar, din experienţa mea, până când nu va fi stabilit ultimul detaliu, nu vom şti dacă vom avea un acord”, a declarat Wendy Sherman, conform agenţiei Reuters.

Iranul va organiza alegeri prezidenţiale pe 18 iunie şi există riscul instalării unui preşedinte radical.

În ultimele zile, au avut loc discuţii la Viena între reprezentanţii Iranului, Uniunii Europene, Germaniei, Franţei, Marii Britanii, Rusiei şi Chinei pentru evaluarea stadiului negocierilor, începute în aprilie.

Recomandări

MACRON CERE ARMĂ NUCLEARĂ PENTRU UE
CE FACEM CU POLUAREA?
CHINA AVERTIZEAZĂ SUA
BANII PENTRU UCRAINA RĂMÂN ÎN SUA
NO MORE EMMA?
SORANA MERGE ÎN TURUL 3 LA MADRID OPEN

Iranul a intensificat activităţile nucleare în contextul retragerii Statelor Unite din Acordul atomic din 2015. Relaţiile dintre Statele Unite şi Iran sunt tensionate, din cauza programului nuclear iranian şi a activităţilor balistice. Washingtonul este nemulţumit de influenţa Iranului asupra unor ţări din Orientul Mijlociu. Fostul preşedinte Donald Trump a decis în 2018 retragerea Statelor Unite din Acordul nuclear iranian şi reimpunerea de sancţiuni. Franţa, Marea Britanie, China, Rusia şi Germania menţin Acordul atomic cu Iranul.

Preşedintele Joseph Biden a semnalat că Statele Unite ar putea reveni în Acordul nuclear iranian, însă a cerut clauze suplimentare, care să limiteze activităţile balistice iraniene şi influenţa regională a Teheranului.

Însă preşedintele Hassan Rohani a transmis că Iranul va reveni la respectarea în totalitate a angajamentelor asumate prin Acordul nuclear din 2015 doar dacă Statele Unite anulează sancţiunile.