• Liderul grupului de extremă dreapta, Proud Boys, a fost arestat la Washington DC.
  • El este suspectat că a ars un steag Black Lives Matter, luna trecută.
  • 30 de persoane au fost arestate și 4 biserici au fost vandalizate, în urma protestelor de susținere a lui Trump, din decembrie.

Enrique Tarrio se confruntă cu acuzațiile de distrugere, spune poliția, potrivit BBC.

El ar fi recunoscut că a ars un stindard al Black Lives Matter, luat de la o biserică în timpul unui miting din decembrie.

Președintele Donald Trump le-a cerut susținătorilor să se adune în capitală săptămâna aceasta pentru o altă demonstrație.

Recomandări

ISRAELUL A ATACAT IRANUL
CINE ÎNCEARCĂ SĂ-L ASASINEZE PE ZELENSKI?
UNDE MERGI AZI?
TEHERAN: IRAN NU PLĂNUIEȘTE UN RĂSPUNS
INS: PIAȚA REZIDENȚIALĂ SCADE
TAYLOR SWIFT CÂNTĂ DESPRE GÂNDURILE SUICIDARE

Tarrio a declarat pe aplicația de socializare Parler că Proud Boys va „ieși în număr record pe 6 ianuarie”, referindu-se la membrii săi drept „cel mai de notorietate grup de domni extraordinari”.

Un purtător de cuvânt al Departamentului de Poliție Metropolitană, Dustin Sternbeck, a declarat luni pentru Washington Post că Tarrio a fost oprit în timp ce se afla la volanul unui vehicul, la scurt timp după ce a intrat în district.

Tânărul de 36 de ani avea, ilegal în posesie, la momentul arestării sale, două dispozitive care permit armelor să dețină gloanțe suplimentare, a declarat o sursă pentru CBS News.

Acuzațiile de distrugere sunt relaționate cu protestul din 12 decembrie din Washington DC, care a avut loc în sprijinul afirmațiilor nefondate ale președintelui republican, care susține în continuare că alegerile au fost fraudate.

Manifestarea, în cea mai mare parte pașnică, s-a încheiat cu lupte izolate, atunci când au izbucnit confruntări cu contra-protestatari.

Poliția a spus că peste 30 de persoane au fost arestate și 4 biserici au fost vandalizate, în urma incidentelor.

Enrique Tarrio – care locuiește în Miami, unde ar fi condus, de asemenea, o organizație numită Latinos for Trump – a declarat atunci pentru Washington Post că a ars steagul Black Lives Matter.

„Să simplificăm acest lucru”, a spus el. „Eu am facut-o.

Dar el a susținut că nu cunoaște Biserica Metodistă Asbury United, unde ar fi fost arborat drapelul, biserică frecventată cu precădere de afro-americani.

Tarrio a mai spus că membrilor Proud Boy le-au fost furate steagurile și pălăriile în alte demonstrații, fără ca cineva să fie arestat pentru aceste presupuse incidente.

Luni, o altă biserică care a fost vandalizată în timpul protestului din decembrie i-a dat în judecată pe Enrique Tarrio și organizația Proud Boys.

Biserica Episcopală Metodistă Africană a acuzat grupul că s-a cățărat pe un gard și a dărâmat un simbol al comunității.

Kristen Clarke, șeful Comitetului avocaților pentru drepturile civile, a declarat: „Bisericile și alte instituții religioase au o lungă și urâtă istorie în a fi vizate de supremația albilor în atacuri rasiste și violente menite să intimideze și să creeze frică .

„Procesul nostru are ca scop responsabilizarea celor care se angajează într-o astfel de acțiune”.