Statele Unite pregătesc impozite pentru corporații și bogați. Ce planuri are Guvernul român

  • SUA pregătește impozite pentru corporații și persoane cu averi considerabile
  • SUA aplică o suprataxă de 3,8% pe veniturile din câștigurile de capital
  • Vor fi taxate cuplurile care au venituri de peste 509.300 de dolari
  • Guvernul român vrea să demareze o analiză amplă a sistemului fiscal
  • Executivul are în plan identificarea distorsiunilor din sistemul de impozitare

SUA îi impozitează pe bogați. Are nevoie să strângă bani pentru o consolidare economică. Președintele Biden anunță creșterea veniturilor din impozitare cu 3.600 miliarde de dolari. Analistul economic, Adrian Mitroi, a descifrat pentru tine ambițiile lui Joe Biden,

„Înseamnă fugărirea din toate paradisurile, care, dacă vă vine să credeți, mai există astăzi, paradisuri fiscale. Prima ofensivă este pe taxele corporate, cele neplătite, mai ales. În a doua fază, hai să scoatem de la cuplurile care câștigă peste limita aceea de la care se consider un cuplu avut”, a explicat Adrian Mitroi.

Și la noi se umblă la impozite. Deși este un finanțist liberal, și Florin Cîțu se uită la buzunarele celor bogați. Deocamdată face o analiză. Adrian Mitroi spune că premierul va fi obligat să facă acest pas, la un moment dat.

„Pentru a ști exact la ce ne referim, trebuie să facem o analiză și trebuie să identificăm care (n.r. impozite) sunt excesive, acești stimuli care sunt peste medie și apoi vom lua o decizie”, a spus Florin Cîțu.

„(n.r. Florin Cîțu) este obligat să facă lucrul acesta, pentru că România este un mic paradis fiscal. Noi plătim atât de puține taxe la nivel de capital și compensăm cu taxe mari pe muncă și acest dezechilibru va trebui, într-un fel sau altul rezolvat”, a adăugat Adrian Mitroi.