- China acuză SUA pentru sancțiunile impuse entităților care susțin Rusia.
- SUA a impus sancțiuni împotriva mai multor companii chineze.
- Țara califică drept „ilegale şi unilaterale” sancţiunile americane.
„Made in China” a ajuns să fie forma mascată a ajutorului pentru Putin.
America a aruncat cu sancțiuni în toți cei care sprijină Rusia și războiul dus de Putin în Ucraina. Săptămâna trecută, a impus sancțiuni împotriva a 400 de persoane fizice și entități – printre acestea erau și companii chineze despre care șefii din America spun că ajută Moscova să evite sancțiunile Occidentale și chiar să-și consolideze armata.
Și Canada îi urmează exemplul Americii. A anunțat că va impune taxe vamale de 100% pentru maşinile electrice fabricate în China.
Jake Sullivan – consilierul de securitate națională al Americii – a ajuns astăzi la Beijing să calmeze apele. E un pas important pentru cele 2 super-puteri înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Este pentru prima dată în ultimii 8 ani când un american în funcția lui Sullivan – merge în vizită oficială în China.
Relaţiile între SUA şi China rămân tensionate din cauza poziției pe care China o are vizavi de Rusia, a sancțiunilor, a expansiunii chineze în Marea Chinei de Sud – dar şi din cauza problemei Taiwanului.
O problemă care îi preocupă pe taiwanezi atât de tare – încât au pregătit un serial TV întitulat „Ziua Zero” – care e despre cum țara lansează un atac asupra Taiwanului. A apărut și trailerul cu o durată de… 17 minute.