Sari la continut
Government

SUA și Belarus vor să repare relațiile diplomatice. Aleksandr Lukașenko a eliberat 14 deținuți politici

SUA și Belarus vor să repare relațiile diplomatice. Aleksandr Lukașenko a eliberat 14 deținuți politici
  • „Președintele a decis să grațieze 14 condamnați”, a declarat Natalia Eismont.
  • Opozantul Serghei Tihanovski a fost eliberat din închisoare, împreună cu alți 13 deținuți politici.
  • Tihanovski fusese arestat în mai 2020, cu puțin timp înainte de un scrutin prezidențial marcat de manifestații istorice ale opoziției.

Președintele belarus Aleksandr Lukașenko a ordonat eliberarea a 14 deținuți politici, printre care opozantul Serghei Tihanovski, la cererea omologului său american Donald Trump, a declarat purtătoarea de cuvânt a președinției belaruse, scrie CBS News.

„Președintele a decis să grațieze 14 condamnați. A fost vorba de o cerere a președintelui SUA”, a declarat Natalia Eismont pentru agenția de presă rusă TASS.

Opozantul Serghei Tihanovski, soțul cunoscutei opozante belaruse auto-exilate Svetlana Tihanovskaia, a fost eliberat din închisoare, împreună cu alți 13 deținuți politici, au anunțat înainte de aceasta agenții internaționale de presă, citând ONG-ul belarus Viasna și postări ale opozantei.

Svetlana Tihanovskaia a difuzat un mesaj pe rețeaua socială X, în care mulțumește președintelui american Donald Trump și „aliaților noștri europeni” pentru „toate eforturile lor”.

Opozantul Tihanovski, 46 de ani, fusese arestat în mai 2020, cu puțin timp înainte de un scrutin prezidențial marcat de manifestații istorice ale opoziției, urmate de un val de represalii declanșat de regimul lui Aleksandr Lukașenko.

Serghei Tihanovski, care a candidat împotriva lui Lukașenko în 2020, ispășea o condamnare de peste 18 ani de închisoare pentru rolul său în organizarea mișcării de protest ce a urmat acelui scrutin.

Etichete: Belarus, deținuți, Lukașenko, relații diplomatice, statele unite ale americii