• Statele Unite confirmă negocierile cu Iranul în format multilateral
  • Negocierile au rolul de a stabili condiţiile revenirii Statelor Unite în Acordul atomic
  • Preşedintele Joseph Biden a semnalat că Statele Unite ar putea reveni în Acordul nuclear iranian

Administraţia Joseph Biden a confrmat, vineri după-amiază, reluarea negocierilor cu Iranul în format multilateral în scopul relansării Acordului nuclear, iar iniţiativa a fost salutată de Germania.

„Suntem în etapa preliminară şi nu anticipăm un succes imediat, discuţiile vor fi dificile. Dar credem că este un pas sănătos înainte. În acest moment, nu preconizăm că vor fi discuţii directe între Statele Unite şi Iran, deşi Statele Unite menţin deschiderea în acest sens”, a declarat Ned Price, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, citat de agenţia Reuters.

„Un Acord care ar fi respectat din nou în totalitate ar fi un plus în materie de securitate pentru întreaga regiune şi ar fi cea mai bună bază pentru discuţii pe alte teme de stabilitate regională”, a declarat Heiko Maas, ministrul german de Externe.

Recomandări

CUM ÎNGRIJEȘTI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
LA VREMURI NOI, ROȚI NOI
NE IA A.I.-UL JOBUL?
TU CREZI ÎN MANIFESTARE?
IRAN ȘI ISRAEL CONTINUĂ CONFRUNTAREA
CÂT DE SUSTENABILĂ E AFACEREA TA?

Statele Unite şi Iranul au convenit să reia, în format multilateral, negocierile pe tema relansării Acordului nuclear iranian, afirmă surse occidentale citate de publicaţia The Wall Street Journal.

Oficiali de rang înalt din Iran, SUA, Franţa, Germania, Marea Britanie, Rusia şi China s-au reunit, vineri, prin videoconferinţă, la iniţiativa Uniunii Europene, pentru discuţii pe tema perspectivelor eventualei reveniri a Statelor Unite în Acordul atomic iranian. Potrivit unor surse diplomatice, începând de marţi vor fi lansate negocieri la Viena pe tema relansării Acordului nuclear iranian. Statele Unite şi Iranul au acceptat negocierile, deşi deocamdată acestea nu vor fi directe, ci în format multilateral.

Rolul negocierilor

Negocierile au rolul de a stabili condiţiile revenirii Statelor Unite în Acordul atomic şi modul în care va fi verificată respectarea tratatului de către Teheran.

„Există de ambele părţi constrângeri tehnice şi politice. Cred că, în final, va exista suficient interes de ambele părţi, dar nu trebuie subestimate provocările de a ajunge la un acord”, afirmă Henry Rome, analist la Institutul Eurasia Group, cu sediul în Washington.

Iranul a intensificat activităţile nucleare în contextul retragerii Statelor Unite din Acordul atomic din 2015. Relaţiile dintre Statele Unite şi Iran sunt tensionate, din cauza programului nuclear iranian şi a activităţilor balistice. Washingtonul este nemulţumit de influenţa Iranului asupra unor ţări din Orientul Mijlociu. Fostul preşedinte Donald Trump a decis în 2018 retragerea Statelor Unite din Acordul nuclear iranian şi reimpunerea de sancţiuni. Franţa, Marea Britanie, China, Rusia şi Germania menţin Acordul atomic cu Iranul.

Preşedintele Joseph Biden a semnalat că Statele Unite ar putea reveni în Acordul nuclear iranian, însă a cerut clauze suplimentare, care să limiteze activităţile balistice iraniene şi influenţa regională a Teheranului.

Însă preşedintele Hassan Rohani a transmis că Iranul va reveni la respectarea în totalitate a angajamentelor asumate prin Acordul nuclear din 2015 doar dacă Statele Unite anulează sancţiunile.