SUA, UE și Regatul Unit impun noi sancțiuni Belarusului: „Nu vrem să ajungă precum Coreea de Nord”

Drapelul Belarusului. Contextul expulzării Ambasadorul Letoniei în Belarus. Sursa Foto: Profimedia
  • Statele Unite, Uniunea Europeană şi Regatul Unit au impus, luni, sancţiuni împotriva unor oficiali şi entităţi din Belarus
  • Departamentul de Stat de la Washington a anunţat sancţionarea a 16 oficiali din Belarus şi a cinci entităţi, ca reacţie la „amplificarea violenţelor şi acţiunilor de reprimare”
  • Uniunea Europeană a sancţionat 78 de oficiali şi entităţi din Belarus, inclusiv membri ai Administraţiei autoritariste de la Minsk
  • Guvernul de la Londra a dispus sancţionarea unor membri ai regimului de la Minsk şi a unor companii petroliere

Statele Unite, Uniunea Europeană şi Regatul Unit au impus, luni, sancţiuni împotriva unor oficiali şi entităţi din Belarus, cerând regimului Aleksandr Lukaşenko să înceteze „practicile represive”, conform agenţiei Reuters.

Departamentul de Stat de la Washington a anunţat sancţionarea a 16 oficiali din Belarus şi a cinci entităţi, ca reacţie la „amplificarea violenţelor şi acţiunilor de reprimare”, precum şi în contextul arestării unui jurnalist disident după redirecţionarea unui avion de pasageri.

Uniunea Europeană a sancţionat 78 de oficiali şi entităţi din Belarus, inclusiv membri ai Administraţiei autoritariste de la Minsk.

Şi Guvernul de la Londra a dispus sancţionarea unor membri ai regimului de la Minsk şi a unor companii petroliere.

„Uniunea Europeană a decis că regimul de la Minsk trebuie sancţionat. Sunt de acord. Trebuie să oprim situaţia din ţara noastră, nu vrem să ajungă precum Coreea de Nord”, a declarat Svetlana Tihanovskaia, unul dintre liderii opoziţiei din Belarus.

Un avion al companiei Ryanair care zbura din Grecia spre Lituania a fost forţat să aterizeze pe 23 mai în capitala Belarusului. Decizia de aterizare a fost justificată prin presupusa primire a unui mesaj care avertiza că la bord ar fi o bombă. Un activist al opoziţiei din Belarus, Raman Pratasevich, şi partenera lui, Sofia Sapega, au fost reţinuţi imediat după aterizarea avionului la Minsk, iar ulterior au fost plasaţi în arest preventiv.

După incident, Uniunea Europeană şi Statele Unite au anunţat noi sancţiuni împotriva regimului din Belarus şi a companiilor aeriene din acest stat.