• Graba de a sprijini gospodăriile și firmele a dus la achiziții necorespunzătoare, la programe dezordonate și la o supraveghere inadecvată.
  • În America, cel puțin 4,5 % din fondurile acordate în cadrul celei mai mare legi de stimulare a economiei, din timpul pandemiilor, au mers către trișori. Aplicarea acestei cifre la nivel global sugerează că aproape 700 de miliarde de dolari ar fi putut ajunge în mâini greșite.
  • În Marea Britanie, fraudele și erorile – pierderile cauzate de infracțiuni și plăți greșite – în cadrul a cinci programe de ajutor economic depășesc 16 miliarde de lire sterline (21 miliarde de dolari), aproximativ o zecime din cele 166 de miliarde de lire sterline cheltuite, potrivit rapoartelor oficiale.

În iunie 2020, o firmă din Milano a obținut un împrumut guvernamental de 60.000 de euro (63.300 de dolari) pentru a face față încetinirii induse de pandemie. Dar afacerea nu exista.

Guvernul italian trimisese, de fapt, bani către mafia ‘Ndrangheta din Calabria, potrivit The Economist.

În aceeași lună, șase cetățeni francezi au escrocat 12 milioane de euro în ajutoare de șomaj, solicitând fonduri pentru angajații a 3 600 de societăți fantomă. Un texan a depus cereri de împrumut pentru 15 firme inventate și a încasat 24,8 milioane de dolari din ajutorul guvernamental.

Recomandări

PUTIN: VOM DOBORÎ TOATE AVIOANELE F-16 TRIMISE UCRAINEI
SBF PRIMEȘTE 25 DE ANI DE ÎNCHISOARE
ZIUA FEMEILOR DIN MUZICĂ
ȘTII DE VREME? VINE VARA-N TOATĂ ȚARA
MOLDOVA SE PREGĂTEȘTE DE ADERARE
ROTAȚIA PĂMÂNTULUI A ÎNCETINIT

Pe măsură ce țările reduc programele de ajutor de urgență fără precedent, există un interes tot mai mare pentru a afla unde s-au dus fondurile. Fmi estimează că, din ianuarie 2020, guvernele au alocat 15,5 miliarde de dolari în cheltuieli și împrumuturi în afara domeniului sănătății ca răspuns la pandemia de COVID-19.

Graba de a sprijini gospodăriile și firmele a dus la achiziții necorespunzătoare, la programe dezordonate și la o supraveghere inadecvată. Cele mai bune estimări ale fraudei, până în prezent, provin din Marea Britanie și America; în alte țări, unde este foarte posibil ca neregulile să fi fost mai răspândite, lipsesc auditurile care să urmărească unde s-au dus banii.

Sume uriașe pentru gestionarea pandemiei

În America, cel puțin 4,5 % din fondurile acordate în cadrul celei mai mare legi de stimulare a economiei în timpul pandemiei, au mers către trișori. Aplicarea acestei cifre la nivel global sugerează că aproape 700 de miliarde de dolari ar fi putut ajunge în mâini greșite.

În Marea Britanie, fraudele și erorile – pierderile cauzate de infracțiuni și plăți greșite – în cadrul a cinci programe de ajutor economic depășesc 16 miliarde de lire sterline (21 miliarde de dolari), aproximativ o zecime din cele 166 de miliarde de lire sterline cheltuite, potrivit rapoartelor oficiale.

Această cifră ar putea crește. Biroul Național de Audit calculează că fraudele din cadrul unuia singur dintre programe, Bounce Back Loan Scheme – ale cărui pierderi raportate reprezintă un sfert din sumă – ar putea ajunge la 26 miliarde de lire sterline, 55% din cheltuielile totale, atunci când investigațiile se vor încheia.

În America, cheltuielile au fost mai mari – și la fel și risipa. Secret Service consideră că s-au furat 100 de miliarde de dolari din Legea de 2,2 miliarde de dolari. Dacă nivelurile de fraudă de dinaintea pandemiei ar fi fost menținute, cel puțin 87 de miliarde de dolari din asigurarea de șomaj – care a primit un impuls bugetar în timpul pandemiei – ar fi fost capturate de escroci. Auditorii estimează că adevărata rată de fraudă este mult mai mare.

Escrocherii au profitat la maxim

Escrocheriile și proasta gestionare sunt inevitabile în cadrul unor programe de o asemenea anvergură. Dar eforturile de stimulare din trecut au fost mai curate. În deceniul care a trecut de la criza financiară, anchetatorii au recuperat doar 57 de milioane de dolari în fonduri frauduloase din Legea americană de redresare și reinvestire din 2009, un pachet de stimulare în valoare de 840 de miliarde de dolari.

Fraudele continuă să fie descoperite în timp, dar chiar dacă toate cazurile care sunt încă în curs de auditare sunt confirmate ca fiind infracțiuni, rata de fraudă a programului va ajunge la doar 0,6%.

Și alte programe guvernamentale pierd mai puțin. Rata totală a fraudei în domeniul sănătății în America se situează în jurul valorii de 3%. Marea Britanie a plătit din greșeală aproximativ 1,5% din prestațiile de muncă și de pensie pe an în deceniul până în 2019.

În schimb, estimările privind risipa de stimulente COVID-19 sunt alarmante – mai ales că adevărata amploare a fraudei ar putea dura ani de zile pentru a fi descoperită. Dar este posibil ca unele cheltuieli incorecte să fi fost inevitabile. Atunci când a lovit criza, economiștii au îndemnat guvernele să facă tot ce este necesar pentru a evita pagube colosale. Acțiunile rapide au făcut exact acest lucru.

America a distribuit cecuri de stimulare pentru 90 de milioane de persoane în mai puțin de o lună. În țările bogate, venitul real disponibil pe persoană a crescut cu 3% în 2020. O astfel de compensare nu ar fi fost posibilă cu politici mai lente și mai atent elaborate.

Urmează mai multe controale

În martie, trei duzini de senatori republicani au cerut mai multă transparență cu privire la modul în care au fost cheltuite fondurile înainte de a semna pentru mai multe fonduri legate de pandemie.

Joe Biden a numit un procuror-șef pentru a prinde criminalii care au încercat să profite de pe urma pandemiei.

Iar o parte din justiție este deja înfăptuită. Escrocii francezi au fost arestați, iar creatorul texan al firmelor fictive a pledat vinovat de spălare de bani. Cât despre mafia din Milano? Guvernul italian s-a prins și le-a înghețat bunurile.